REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tusac a premiat cu câte 1.000 de euro două scriitoare din Mangalia

Tusac a premiat cu câte 1.000 de euro două scriitoare din Mangalia

Replica API 20 iunie 2011 | 00:00 170

Centrul Român de Afaceri "Marea Neagră" a găzduit, duminică, o lansare de carte, organizată de Clubul Artelor "Solteris" şi Primăria Municipiului Mangalia. Scriitorul Robert Marius Dincă a prezentat publicului iubitor al literelor şi cuvintelor scrise cel de-al treilea volum al său, "Regele". Prezent la eveniment, primarul Mihai Claudiu Tusac a luat cuvântul şi a mulţumit tuturor membrilor clubului "că există, că duc numele Mangaliei mai departe, că din sufletul lor luminos au învăţat să dea şi copiilor câte o rază, pe care cei mici o prelucrează şi astfel ajung să calce pe urmele voastre, ale celor care astăzi fac parte din elita scriitoricească a României şi - de ce nu?! - a lumii". Intervenţia primarului Mangalia a continuat cu o surpriză: "Cultura a fost mereu un domeniu frumos, dar care a reuşit foarte rar să evidenţieze adevăratele valori româneşti pe timpul vieţii lor. Le-a dat nemurire, dar pentru unii prea târziu, când deja deveniseră nemuritori. De aceea, eu vreau să le mulţumesc oamenilor de cultură din Mangalia cât încă mai sunt printre noi, deşi au călcat deja pe calea nemuririi. Mă refer, deocamdată, la două doamne care, prin munca lor, prin operele lor scrise, sunt citate în dicţionarele literaturii române: poeta Emilia Dabu şi scriitoarea Dora Alina Romanescu (alias Elisabeta Georgescu), pe care doresc să le felicit personal, să le mulţumesc în numele cetăţenilor unui oraş întreg şi să le ofer o diplomă de excelenţă şi un CEC în valoare de 1.000 de euro fiecare în semn de recunoştinţă pentru talentul lor şi pentru modul în care ne reprezintă în literatura română".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367