REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Tusac acuza Rominservices ca se aprovizioneaza cu combustibil numai de la Rompetrol

Tusac acuza Rominservices ca se aprovizioneaza cu combustibil numai de la Rompetrol

Replica API 13 iulie 2010 | 00:00 180

DNA, solicitat sa clarifice afacerea cu agent termic de la Mangalia

DNA, solicitat sa clarifice afacerea cu agent termic de la Mangalia

Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, este extrem de supărat pe acţiunile societăţii Rominservices, care a somat municipalitatea să achite până la sfârşitul lunii iulie restanţa la agent termic, altminteri va opri furnizarea acestuia. "Ei susţin că avem o datorie de 4 milioane de dolari. Este adevărat că avem o datorie, dar care este şi a Guvernului, şi pe care ne-am asumat că o vom achita în tranşe. După ce am discutat cu reprezentanţii societăţii şi am convenit că vom achita în tranşe, până la iarnă, şi că vor recalcula şi o diferenţă de bani pe care ei au facturat-o în plus, acum vin cu această somaţie, pe care o împărtăşesc presei... ca şi cum nu am fi discutat între noi această problemă", a spus Claudiu Tusac. Problema este însă mult mai spinoasă de atât, edilul indicând mai multe conflicte de interese şi nereguli în activitatea societăţii furnizoare de agent termic, motiv pentru care, a spus Tusac: "Aştept DNA să se sesizeze în cazul Rominservices şi voi cere şi un audit să vedem unde se duc banii populaţiei". Rominservices Therm a solicitat, ieri, autorităţilor locale plata urgentă a restanţelor aferente subvenţiei pentru energia termică, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ patru milioane de dolari. Compania a transmis, prin intermediul unui comunicat, că, în caz contrar achitării sumei restante, "nu va mai putea susţine financiar aprovizionarea cu combustibil şi implicit producerea şi furnizarea de apă caldă menajeră şi încălzire pentru locuitorii oraşului Mangalia începând cu data de 1 august 2010". Restanţa la care face referire compania s-a acumulat în perioada septembrie 2007 - mai 2010, dar despre care Tusac susţine că nu poate fi de aproape 4 milioane de dolari. "E simplu. Ei au facturat la valoarea de 396 de lei şi după ce a fost aprobată în Consiliul Local Mangalia o diminuare a preţului, ajungându-se la 314 lei. Diminuarea a fost pusă pe ordinea de zi a şedinţei din 2 februarie 2009, când eu şi consilierii PSD nu ne-am prezentat, având în vedere că ceream dizolvarea, la acea dată, a consiliului. Şedinţa însă s-a ţinut, cu ceilalţi consilieri, instanţa ulterior nu mi-a dat dreptate în demersul de dizolvare, deci hotărârea a fost legal adoptată. Unii se fac însă acum că uită cum stau lucrurile şi îmi impută mie ceva adoptat de ei. Şi, foarte bine că preţul a fost majorat. Rominservices a ignorat însă hotărârea consiliului, facturând tot la preţul de 396 de lei, aşa încât va trebui să calculeze diferenţa şi să o scadă din totalul datoriei", a declarat Tusac, edilul adăugând şi faptul că "acea hotărâre din data de 2 februarie 2009 a primit şi avizul de legalitate al prefectului Constanţei, eliberat în martie 2010, deci nu mai poate spune nimeni că hotărârea nu este legală". Revenind la "meciul" dintre edil şi compania furnizoare de agent termic, Tusac s-a dezlănţuit: "Se ştie că Rominservices este o companie cu acţionari Rompetrol, Consiliul Local cu 12%, dar care nu are voie să îşi exprime punctul de vedere, şi o societate a cuiva apropiat unui politician PDL, Intertherm SRL cu un procent de 21%. şi care este singura care încasează dividende. Să îmi spună mie societatea aia cu ce a contribuit de încasează bani?! Să vină DNA să verifice cum este posibil ca societatea, pe care noi am luat-o la Mangalia să fie unic furnizor de agent termic, tăind astfel o competiţie, o licitaţie de atribuire a serviciului, măreşte periodic preţul! Mai primeşte această societate şi girul ANRSCE (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice) că este în regulă preţul. Cred că cei de acolo nu verifică temeinic actele". Însă, pe lângă toate acestea, Claudiu Tusac este de părere că Rominservices este şi într-un conflict de interese, de vreme ce combustibilul şi-l procură doar de la Rompetrol. "Se duc banii, fără a avea un control asupra acestui fapt, doar înspre Rompetrol, când poate în ţară există un furnizor mai ieftin. Dar se face aprovizionarea doar de la Rompetrol, deşi Rompetrol este acţionar al societăţii care cumpără - Rominservices. Nu cumva este aici un conflict de interese?", a mai spus Claudiu Tusac, primarul Mangaliei precizând că va solicita un audit extern privind situaţia expusă, "de la o societate internaţională, cea mai bună, să nu existe discuţii; de asemenea, voi contacta şi o casă renumită de avocatură să se uite în actele de constituire a societăţii, fiindcă nu pot să cred că cei care au semnat actul constitutiv, din partea Consiliului Local Mangalia, să fi fost aşa orbi şi neînvăţaţi să nu-şi lase nici un drept de exprimare în deciziile societăţii", a mai spus primarul. Vom reveni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367