REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tusac îl căuta pe Iorguş să-l bată

Tusac îl căuta pe Iorguş să-l bată

Replica API 7 iunie 2012 | 00:00 83

La Mangalia, legea se face cu parul

La Mangalia, legea se face cu parul

Scandal în toată regula, la Mangalia, între o tabără a PSD şi una a PDL. Aproximativ 50 de persoane s-au luat la bătaie, ieri după-amiază, în centrul oraşului, din cauza unui banner al PSD. Este vorba despre acelaşi banner al candidatului PSD, Claudiu Tusac - care conţinea un mesaj denigrator la adresa candidatului PDL - , dat jos zilele trecute de simpatizanţii democrat-liberali, întrucât exista o hotărâre a Biroului Electoral Municipal, potrivit căreia social-democraţii erau obligaţi să-l înlăture întrucât încălca unele prevederi din legea electorală. Membrii PSD, deşi au fost scutiţi de efortul de a-şi da bannerul jos, ieri s-au dus să-l monteze la loc. Numai că imediat au apărut simpatizanţii PDL, iar spiritele s-au încins în scurt timp. Astfel, centrul Mangaliei a devenit arenă de kickboxing. La faţa locului s-au mobilizat mai multe forţe de ordine, printre care echipaje de la Poliţia Mangalia, Jandarmeriei, dar şi nelipsiţii poliţişti de la Locală, "căţeluşii" lui Tusac, care s-au băgat şi ei în seamă lovind în stânga şi în dreapta. Scandalagiii au fost calmaţi după ce au primit câteva jeturi lacrimogene în ochi şi câteva bastoane în spate, dar nu de la angajaţii Poliţiei Locale, ci chiar de la poliţiştii adevăraţi. Însă nu se putea ca un asemenea scandal să nu se lase cu ochi vineţi şi mâini rupte. Printre persoanele agresate s-a numărat şi fiul afaceristului Beghim Sebat, patronul mai multor terase în sudul litoralului şi vicepreşedinte al PDL Mangalia. Senat Junior a fost bătut bine de poliţiştii de la "Locală", fiind grav rănit la umăr. În schimb, unul dintre poliţiştii locali a susţinut că a fost muşcat de umăr, în timp ce pedeliştii îl ironizau cum că s-a muşcat singur. Iar ironiile, dar şi ameninţările de-a dreptul nu s-au oprit aici! Social democraţii au transmis că lucrurile nu se opresc aici şi că "Staţi să vedeţi cum îl caută acum Tusac pe Iorguş să-l bată!", au spus martori la eveniment. Întrucât este de aşteptat ca în aceste ultime zile până la votare, dar şi în data de 10 iunie, tensiunile să se menţină la cote înalte în Mangalia, oamenii legii au decis să ia măsuri sporite de securitate în sudul litoralului, lucru solicitat şi de către reprezentanţii PDL.

Daniel ALBU, Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218