REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ucraina este în incapacitate de plată, potrivit Fitch şi S&P

Ucraina este în incapacitate de plată, potrivit Fitch şi S&P

Replica API 15 august 2022 | 00:00 825

Două importante agenţii internaţionale de evaluare financiară, S&P şi Fitch, au coborât vineri ratingul de ţară atribuit Ucrainei până la SD ('selective default'), respectiv RD ('restricted default'), în condiţiile în care sunt de părere că acordul de restructurare a datoriilor anunţat recent este unul dezastruos, transmite Reuters.

O ţară este considerată în "default" (-incapacitate de plată - n.r.) atunci când nu îşi poate onora angajamentele financiare faţă de creditori, care pot fi state, instituţii financiare (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, etc.) sau investitori de pe pieţele financiare. Default-ul poate fi calificat drept parţial atunci când statul nu rambursează o parte din obligaţiunile sale, citează Agerpres.

La începutul acestei săptămâni, creditorii internaţionali ai Ucrainei au aprobat cererea autorităţilor de la Kiev pentru îngheţarea, timp de doi ani, a plăţilor pentru obligaţiuni în valoare de aproape 20 de miliarde de dolari. Moratoriul va permite Ucrainei să economisească plăţi în valoare de aproape şase miliarde de dolari, potrivit premierului ucrainean, Denis Smihal.

Cu toate acestea, vineri S&P a coborât, cu o treaptă, ratingul pentru datoria suverană în valută a Ucrainei de la CC/C până la SD ('selective default'). "Având în vedere termenii şi condiţiile anunţate în restructurare, precum şi criteriile noastre, considerăm că această tranzacţie este echivalentă cu un default", a informat S&P într-un comunicat de presă.

În paralel, Fitch a coborât şi ea, tot cu o treaptă, ratingul pentru datoria suverană în valută a Ucrainei de la C până la RD ('restricted default').

De asemenea, niciuna dintre cele două agenţii de evaluare nu a asociat şi o perspectivă calificativelor acordate Ucrainei, care ar fi semnalat dacă intenţionează să îmbunătăţească, să retrogradeze sau să menţină ratingul de ţară al Ucrainei.

Afectată de invazia rusească începută la data de 24 februarie, Ucraina riscă o contracţie economică de 35% până la 45% în 2022 şi lunar are de acoperit un deficit fiscal de cinci miliarde de dolari.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108