REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Udrea: Alte ţări au constituţii simple, la noi trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii

Udrea: Alte ţări au constituţii simple, la noi trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii

Replica API 9 iunie 2013 | 00:00 210

Deputatul PDL Elena Udrea declară că i se pare "jenant" modul în care parlamentarii lucrează la Constituţie şi că, în timp ce alte ţări au constituţii simple, în România "trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii", numai pentru ca "unii vor să fie iniţiatori de articole". Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că USL încearcă să elaboreze o Constituţie în funcţie de interesele de moment pe care le are, informează Mediafax. "Am avut o astfel de experienţă, în 2003, când Năstase şi-a făcut propria Constituţie. Acum, USL practică exact acelaşi tip de acţiune, respectiv încearcă să facă o Constituţie după interesul său de moment", a spus Udrea. Deputatul democrat-liberal susţine că PDL a decis boicotarea referendumului pentru Constituţie în primul rând pentru că nu se ţine cont de voinţa poporului, exprimată în 2009, apoi pentru că reprezentanţii puterii "nu vor să respecte dreptul de a vota al românilor care trăiesc în afara a ţării".

"Sunt şi alte articole cuprinse în proiectul de Constituţie care se referă fie la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fie sunt prevederi inutile, care sunt introduse doar pentru că unii vor să fie iniţiatori de articole. Cert este că este o acţiune derizorie a USL. Pentru proiectul pentru care s-au angajat reprezentanţii puterii, este jenant modul în care se lucrează", a afirmat politicianul democrat-liberal. "Îşi bat joc, alte ţări au constituţii simple, dar la noi trebuie să scriem acolo şi ce au voie să mănânce parlamentarii. Plus că mi se pare că Parlamentul merge în forţă. Atâta aroganţă din partea unora care au intrat în Parlament, fără să îi ştie nimeni, oameni cu dosare penale.... parlamentari care au muncit 36 de zile în şase luni. E o instituţie fără credibilitate din cauza activităţii pe care o desfăşoară şi acum vine şi încearcă să se impună în faţa voinţei poporului", a conchis Udrea. Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, joi, amendamentul formulat de PDL pentru introducerea noţiunii de Parlament unicameral în Legea fundamentală, majoritatea membrilor acestui for exprimându-se pentru menţinerea sistemului bicameral. Amendamentul PDL - "Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Camera" - a întrunit un singur vot "pentru", al deputatului PDL Valeria Schelean, două abţineri din partea membrilor PPDD şi 15 voturi "împotrivă", ale PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale.

Sursa:RTV.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218