REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Udrea: Mulţi sperau ca preşedintele să nu-l numească pe Ponta pentru că îşi doreau un conflict

Udrea: Mulţi sperau ca preşedintele să nu-l numească pe Ponta pentru că îşi doreau un conflict

Replica API 20 decembrie 2012 | 00:00 168

Deputatul PDL Elena Udrea scrie pe blogul său că unii membri ai USL şi-ar fi dorit ca Traian Băsescu să nu-l desemneze pe Victor Ponta drept prim-ministru pentru a avea o justificare în declanşarea unui nou conflict deschis între şeful statului şi USL. În lipsa acestuia, se speră că Băsescu va suspenda unii miniştri cu dosare penale, precizează rtv.net.

"Toată lumea şi-a dat cu părerea ce trebuia să facă Preşedintele cu desemnarea lui Victor Ponta în funcţia de Prim Ministru. Mulţi sperau să nu îl numească. Unii cu bună credinţă. Alţii, nu pentru că ei nu ar avea încredere în capacitatea lui Ponta de a fi în fruntea Guvernului, ceea ce ar fi fost corect, ci pentru ca îşi doreau un conflict. Chiar cu riscul generării unei crize politice uriaşe, pentru care nimeni, nici măcar liderii europeni care au criticat comportamentul USL şi al Premierului de atâtea ori, acum nu ar fi găsit argumente la refuzul de a acţiona constituţional şi conform cu dorinţa poporului. Pentru că 60% din români au votat cu USL, deci i-au creditat pentru guvernare", scrie Udrea.

"Acum, că Preşedintele nu a scos castanele lor din foc, se pregătesc de un alt scandal. Anunţă şi încearcă să provoace suspendarea de către Preşedinte a unor miniştri cu dosare penale, în ciuda USL-ului. Mă uit şi mi se face silă! După ce au tocat ani de zile toate încercările lui Traian Basescu de a impune independenta justitiei si functionarea ei si in cazul politicienilor pana acolo incat se pare ca pentru electorat nu mai valoreaza mare lucru aceste principii, acum, sub pretextul dosarelor penale, ar vrea sa vada cum totusi se da o lupta intre Presedinte si USL", a mai scris Udrea.

sursa: rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218