REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

UDTTMR a pierdut procesul şi nu mai are preşedinte. Se organizează un alt Congres

UDTTMR a pierdut procesul şi nu mai are preşedinte. Se organizează un alt Congres

Replica API 6 martie 2017 | 08:53 475

Decizie definitivă!

Decizie definitivă!

Varol Amet

Câştig de cauză pentru Varol Amet, fostul preşedinte al UDTTMR şi fost candidat pentru postul de deputat la Congresul organizat pe 9 ianuarie 2016. Tribunalul Constanţa a respins Apelul făcut de către Gelil Eserghep şi uniune, astfel toate deciziile luate în cadrul Congresului au fost anulate, inclusiv alegerea lui în funcţia de preşedinte al organizaţiei. Varol Amet a precizat pentru cotidianul „Replica” de Constanţa că este mulţumit de decizia luată de către Tribunal şi că membrii din uniune să vadă interesul comunităţii. „Sunt mulţumit de rezultatul dat de Tribunal, dar consider că el mai mult a avut de pierdut comunitatea. Rog ca membrii uniunii să continue să facă proiecte culturale, cum altfel comunitatea e recunoscută la nivel naţional, şi chiar internaţional, datorită unor competiţii la care participăm. Să atragă fonduri nerambursabile. Este păcat, totuş, că suntem singura minoritate din cele 18 care nu e reprezentată în Parlament”, a punctat Varol Amet. Nu exclude candidatura pentru şefia UDTTMR la viitorul Congres, care ar urma, cel mai probabil, să aibă loc în vara anului curent.

Decizie definitivă în procesul iniţiat de fostul peşedinte al Uniunii Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Varol Amet. În primă fază, Judecătoria Constanţa a decis, pe 23 iunie 2016, că „Anulează Hotărârea nr 01/09.01.2016 a Congresului U.D.T.T.M.R. Obligă pârâta U.D.T.T.M.R. să plătească reclamantului VAROL AMET suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Obligă pârâta U.D.T.T.M.R. să plăteasca reclamantei GAFAR METCHIURE suma de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru”. Practic, prin decizia invocată de Judecătorie, Congresul prin care a fost ales noul preşedinte al UDTTMR, Gelil Eserghep, a fost anulată. Decizia definitivă în cazul menţionat a fost dată joi, 2 martie a.c., când Uniunea a pierdut apelul formulat la Tribunalul Constanţa împotriva lui Varol Amet şi a lui Gafar Metchiure.

Reamintim că Varol Amet a dat în judecată organizaţia pentru organizarea congresului UDTTMR de pe 9 ianuarie 2016, care nu respecta Statutul organizaţiei. Acesta a câştigat procesul la Judecătoria Constanţa, care a decis ca să se refacă congresul în august 2016. Aceştia au depus Apel la Tribunal, iar reorganizarea a fost amânată pe perioadă nedeterminată de fosta conducere a uniunii. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat pe 9 ianuarie 2016 Congresul Naţional pentru desemnarea noii conduceri pentru următorii patru ani, precum şi candidatul la funcţia de deputat din partea UDTTMR pentru mandatul 2016 – 2020. Astfel, au fost desemnaţi prin vot preşedintele, precum şi candidatul la funcţia de deputat din partea UDTTMR pentru mandatul 2016 – 2020. Dacă pentru funcţia de preşedinte al Uniunii, lucrurile au fost destul de clare, întrucât Gelil Eserghep a fost singurul candidat, în cazul viitorului deputat, a fost o reală surpriză. Deşi Varol Amet îşi mai dorea un mandat, cel care a primit susţinerea şi voturile delegaţilor a fost subprefectul Ersun Anefi. Nemulţumit, deputatul a mers în instanţă. Acesta a formulat o acţiune cu obiectul „anulare act”, acţiunea fiind depusă, la Judecătoria Constanţa, vineri, 22 ianuarie 2016.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa va fut in gura de galbejiti.
0
23
Nu mai incercati sa induceti lumea in eroare ! Varol a obtinut doar anularea Congresului prin care au fost alesi Ersun si Gelil Toti ceilalti membrii ai Consiliului Reprezentantilor si presedintii din teritoriu au fost alesi legal la nivel de filiale In cel mai fericit caz se va organiza un nou Congres prin care vor fi confirmati cei doi Datele problemei nu se schimba Nu mai dezbinati comunitatea si nu faceti jocurile unor grupuri de interese
17
13
Nu pot sa cred ce tupeu are domnul acesta! Chiar nu pricepe ca lumea s-a saturat de el?
44
0
Varol presedinte.....deja este peste puterea de a accepta. Este prea mult pentru aceasta uniune sa suporte umilinta. Cand nu esti dorit pur si simplu te retragi si pleci. Nu te vrem in uniune!!! Ce-i asa greu de inteles???
54
0
Mars la cacat. Felul nr1
17
4
gelile ai supt mielu
21
35
Ce pretentii poti sa ai de la unu care e multumit k a pierdut toata comunitatea...dupa ce si-a umplut buzunarul acum vrea sa vina comunitatea cu bani de acasa...prosti sunt aia care or sa te aleqa varol cel care a tradat si va mai trada
52
3
Varole...cand ai vazut ca nu mai ajungi la ciolan...deputat...ai dat Uniunea in judecata. Pai cum pot sa te mai aleg eu cand vad ca esti pe interes?
59
4
Sa vina tineri, intelectuali, OAMENI DE VALOARE, COMPLET NOI LA UNIUNE!! Toti cei din actuala Uniune care va dati presedinti de uniune, de filiale, membri CR, reprezentanti ai Uniunii, prin anularea congresului nu mai aveti nici o functie! Si sunteti pasibili de dosar penal pentru "uzurpare de calitati oficiale", nu va jucati! Catre toti pupincuristii din jurul lui Gelil, adica actualul CR : ati facut destul si voi, e timpul ca voi toti sa plecati acasa! Am vazut de puteti face voi, lasati-ne!!!!
24
32
Gelil, AI DISTRUS uniunea! Ai vrut sa-l pui cu forta deputat pe analfabetul gardist spagar de Ersun Anefi si ai lasat tatarii fara uniune, fara finantare, ai invrajbit tatarimea, ai indepartat toti oamenii de valoare de langa tine! E suficient cat ai facut, acasa!!!
26
39
Gelil,acum ai sa ceri inapoi banii celor care au fost in Bulgaria pe spatele Uniunii?
21
41

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218