rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 8 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

UEFA va distribui peste un milion de bilete mobile la EURO 2020 prin intermediul telefoanelor suporterilor

Pentru cele 51 de meciuri ale EURO 2020 care se vor disputa în 12 oraşe europene, UEFA va distribui în premieră peste un milion de bilete mobile prin intermediul telefoanelor mobile ale suporterilor, anunţă luni Federaţia Română de Fotbal.

"În ceea ce priveşte cererile de bilete, UEFA EURO 2020 este cel mai mare EURO organizat vreodată, urmând să aducă fotbalul mai aproape de suporteri decât a făcut-o la toate turneele finale de până acum. Pentru a îmbogăţi experienţa fanilor, bilete vor fi distribuite acestora prin intermediul unui sistem de ticketing mobil inovator, astfel izbutindu-se realizarea unui acces în stadion mai lin, mai sigur şi mai securizat. Noul sistem mobil de ticketing va permite o distribuire sigură a biletelor şi va facilita prevenirea duplicării biletelor şi apariţia replicilor acestora, întrucât codurile QR se vor activa prin Bluetooth doar în momentul când fanii se vor afla în proximitatea stadionului. Proiectul de ticketing mobil UEFA EURO 2020 se bazează pe succesul consemnat cu ocazia primelor finale ale Ligii Naţiunilor UEFA, din iunie 2019, când peste 110.000 de bilete (reprezentând 80% din cuantumul disponibil) pentru cele patru jocuri au fost furnizate cu succes către telefoanele mobile", se arată în comunicatul FRF.

Fanii care au achiziţionat bilete pentru EURO 2020 în timpul fazei de vânzare din decembrie 2019 şi care o vor face cu ocazia fazelor de vânzare ulterioare, mai aproape de startul turneului final, vor primi biletele sub forma biletelor mobile, prin intermediul aplicaţiei de ticketing mobil a UEFA EURO 2020.

Această aplicaţie va fi disponibilă spre descărcare, pentru telefoanele tip Android şi iOS, spre sfârşitul lui mai 2020. Biletele mobile vor fi direcţionate către aplicaţie nu mai târziu de şapte zile înaintea meciului în cauză. UEFA preconizează să trimită fanilor, în total, peste un milion de bilete mobile pentru toate cele 51 de meciuri, precizează sursa citată.

Având un total de 28,3 milioane de cereri de bilete, UEFA EURO 2020 este, în mod oficial, EURO cu cel mai mare număr de cereri de bilete organizat vreodată. Mai mult, luându-se în considerare că solicitările de bilete au venit din partea suporterilor din peste 200 de ţări, soluţia de ticketing mobil va fi de mare folos în ceea ce priveşte distribuirea biletelor în întreaga lume.

Fanii vor beneficia de o experienţă îmbunătăţită, în condiţiile în care, folosind funcţiile aplicaţiei, ei vor putea transfera cu uşurinţă biletele către oaspeţii lor, fapt care, la rându-i, va facilita accesul acestora în stadion.

Suporterii care vor cumpăra bilete tip "Follow my team" vor primi biletele mobile doar după ce echipa lor se va califica pentru meciul în cauză. Astfel, capacitatea de a trimite biletele mobile suporterilor mai aproape de ziua de disputare a partidei va îmbunătăţi sejurul fanilor şi confortul acestora, fie şi numai pentru că aceştia nu vor mai trebui să se deplaseze pentru a preschimba voucherele în bilete, la punctul de colectare a acestora.

Odată ce suporterii îşi vor fi descărcat biletele, singurele cerinţe pe care vor trebui să le îndeplinească vor fi acelea de a avea activat sistemul Bluetooth în momentul apropierii de stadion şi de a se asigura că telefoanele lor sunt complet încărcate.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti, scrie agerpres.ro.

marţi, 18 februarie 2020535
Comentarii
mai mult...SPSportRT
8 iul 00:00SportFormaţia Chelsea Londra a învins, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Crystal Palace

Formaţia Chelsea Londra a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Crystal Palace, în etapa a XXXIV- a...236

8 iul 00:00SportBogdan Stancu, atacantul echipei Genclerbirligi, a marcat contra lui Fenerbahce, în Turcia298
8 iul 00:00SportCS Mioveni a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul cu Rapid, în play-off-ul Ligii a II-a284
8 iul 00:00SportTenismenul Rafael Nadal va participa la turneul de la Madrid

Feliciano Lopez, director al turneului de la Madrid, a anunţat că Rafael Nadal a confirmat participarea la Mastersul...259

8 iul 00:00SportNelson Verissimo a fost numit antrenor al echipei Benfica Lisabona204
8 iul 22:50SportGigi Becali l-a demis pe Bogdan Vintilă: 'Rămâne antrenor secund sau să preia echipa a doua'342
8 iul 22:40Sport​Liga 1, play-out: Chindia Târgoviște vs Hermannstadt 0-1

Formaţia FC Hermannstadt a obţinut a doua victorie consecutivă, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 1-0,...451

8 iul 22:40SportGlasgow Rangers va debuta în noul sezon al campionatului de fotbal al Scoţiei în deplasare cu Aberdeen469
8 iul 22:40SportDan Alexa, despre Rapid: 'Cea mai dezavantajată echipă de absenţa publicului suntem noi. Aveam cea mai mare forţă din punctul ăsta de vedere'476
8 iul 22:40SportRoger Federer a recunoscut că îi lipseşte turneul de la Wimbledon

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer a recunoscut, luni, că îi lipseşte turneu de la Wimbledon, după ce...409

8 iul 22:41SportFinala Cupei Ucrainei dintre Dinamo Kiev şi Vorskla Poltava va fi arbitrată de o femeie389
8 iul 22:41SportRivaldinho s-a accidentat la ultimul antrenament şi a devenit astfel indisponibil pentru partida cu formaţia FC Voluntari392
Vremea
23.2°23.2° - 23.8° miercuri, 8 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 46%
Vânt: 6.56 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...Replica
8 iul 12:37ReplicaA fost SCHIMBAT ȘEFUL POLIȚIEI RUTIERE Constanța!

A fost schimbat șeful și la Poliția Rutieră Constanța! Ciprian Sobaru a fost mutat la conducerea Serviciului Cazier...1545

8 iul 00:25ReplicaVAL de PENSIONĂRI FORȚATE la FACULTATEA de MEDICINĂ de la OVIDIUS!

Mai multe cadre didactice de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius Constanța au fost...2903

8 iul 00:12ReplicaMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

A îmbrăcat haina de procuror în anul 2012, atunci când a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța....1699

8 iul 11:06ReplicaMuhscină CONSOLIDEAZĂ taluzul din Faleză Nord și-și construiește SCĂRI de ACCES spre plajă

Fratele fostului președinte PNL, Organizația Municipală, Gheorghe Muhscină, va face treaba pe care Primăria...1902

Local
8 iul 20:58LocalFraudă cu fonduri europene, la Constanța. Procurorii DNA au intrat pe fir

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în...2574

8 iul 20:57LocalRAZII în TRAFIC! AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ!

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică, în perioada 29 iunie – 5 iulie a.c., au acționat pe raza...747

8 iul 20:56LocalDeblocare de ușă în municipiul Constanța

569

8 iul 20:56LocalVerificări de amploare pe litoralul românesc. Ce deficiențe au fost constatate

Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului...827

8 iul 20:55LocalAccident rutier în Tuzla

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați marți, 7 iulie, să intervină la un accident rutier produs în...657

8 iul 20:55LocalAsociația Managerilor de Muzee, acuzații la adresa CJ în ceea ce-l privește pe Colesniuc

695

Politică
8 iul 00:00PoliticăGuvernul pregătește o schemă de ajutor de 1 miliard de lei

Guvernul Orban va introduce prin OUG o schemă de ajutor de stat pentru fermierii loviți de secetă, în valoare...265

8 iul 00:00PoliticăAEP: Perioada electorală a alegerilor locale din acest an va începe cel mai târziu în 29 iulie

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă, marţi, că perioada electorală a alegerilor locale din acest an va...248

8 iul 00:00PoliticăGiugea (PNL): Ion Ştefan deranjează PSD pentru că nu este şantajabil

256

Interviuri
25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

Cristian Cârjaliu este primarul care, dacă nu ar fi existat, probabil ar fi trebuit inventat, spun unii....4558

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...6195

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

4431

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5606

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

Elevii constănțeni sunt nerăbdători să revină la școală. Dacă la începutul Stării de Urgență aceștia au...3686

13 apr 10:16InterviuriMicrorezervaţia de la DELFINARIU, în PERICOL în cazul unei contaminări în masă

3232

Monden
8 iul 00:00MondenJohnny Depp respinge acuzaţiile de agresiune în cadrul procesului intentat tabloidului britanic The Sun

Vedeta de la Hollywood Johnny Depp şi-a acuzat marţi fosta soţie, actriţa Amber Heard, de relaţii extraconjugale...236

8 iul 00:00MondenTom Hanks, supravieţuitor al coronavirusului, nu are ''prea mult respect'' pentru cei care ignoră măsurile de precauţie

Actorul american de Oscar Tom Hanks, care s-a vindecat după a fost infectat cu noul coronavirus, la începutul acestui...280

8 iul 00:00MondenCatherine Zeta-Jones va lansa un brand de lifestyle

245

8 iul 00:00MondenRingo Starr primeşte urări de ''pace şi iubire'' din spaţiu la împlinirea vârstei de 80 de ani

Fostul baterist al grupului britanic The Beatles, Ringo Starr, a primit mesaje de ''pace şi iubire'' din spaţiu,...230

8 iul 00:00MondenTop-modelul Naomi Campbell a cerut industriei modei ''să impună principiul includerii''

Top-modelul britanic Naomi Campbell, care militează de mulţi ani împotriva discriminării, a cerut luni industriei...243

8 iul 00:00MondenBrad Pitt va juca în ''Bullet Train'', noul film al regizorului David Leitch

240

Mapamond
8 iul 00:00MapamondChina: Cel puţin 21 de morţi după ce un autobuz a plonjat într-un lac în provincia Guizhou

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite marţi în sud-vestul Chinei după ce un autobuz...229

8 iul 00:00MapamondCoronavirus: Situaţia din SUA ''chiar nu e bună'', avertizează dr. Fauci

Doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, a apreciat luni...241

8 iul 00:00MapamondSpecialist la Oxford: Noul coronavirus era prezent şi în alte zone ale lumii înainte de izbucnirea epidemiei în China

242

8 iul 00:00MapamondSUA: Fără vize pentru studenţii străini în cazul cursurilor online după vacanţa de vară

Statele Unite nu vor acorda viză studenţilor străini înscrişi în instituţii de învăţământ care vor continua...232

8 iul 00:00MapamondCoronavirus: Preşedintele Bolsonaro a fost supus unui test, după simptome de COVID-19

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunţat luni la postul CNN Brasil că prezintă anumite simptome de COVID-19...230

8 iul 00:00MapamondBoeing ucrainean doborât: Kievul salută trimiterea cutiilor negre în Franţa

232

Sănătate
8 iul 00:00SănătateCum se transmite toxoplasmoza și pentru cine este periculoasă această boală parazitară

Toxoplasmoza este o boală parazitară. Ea este o afecțiune des întâlnită, pe care omul o poate lua în urmă...259

8 iul 00:00SănătateCum scăpăm definitiv de onicomicoză sau ciupercă unghiei

Onicomicoză sau ciupercă unghiei reprezintă o infecție de tip fungic, cauzată de un anumit tip de ciupercă aflată...340

8 iul 00:00SănătateCe sunt infecțiile nosocomiale și cum le recunoști

239

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT