REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
18.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Ultimele zile din viaţa lui Liz Taylor. Îşi redecorase dormitorul

Ultimele zile din viaţa lui Liz Taylor. Îşi redecorase dormitorul

Replica API 8 decembrie 2021 | 02:34 950

A dus o viaţă fascinantă atât în faţa camerelor de filmat, cât şi în spatele lor. A luptat cu toată puterea înainte de-a se prăpădi pe 23 martie 2011, la 79 de ani. Iată cum au fost ultimele clipe de viaţă ale unei adevărate legende a marelui ecran!

Foto - Profimedia

“Spunea cât de temător este să ştii că te apropii de finalul vieţii…”, a dezvăluit prietena ei, Debbie Reynolds în revista People. În ultimele săptămâni din viaţa ei, Elizabeth a primit vizita multor prieteni de-ai ei în camera sa de spital din Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles, scrie okmagazine.ro.

“Am vorbit despre ce infern este îmbătrânirea”, a mărturisit Debbie. “Ne plângeam una alteia despre chestia asta, aşa, ca-ntre fete…”

În ultima ei seară, Liz i-a avut alături doar pe cei patru copii ai ei, care au rămas cu ea până în ultima clipă, când faimoasa actriţă şi-a dat ultima suflare în urma unui stop cardiac, pe 23 martie 2011.

“Se simţea confortabil, totul s-a întâmplat în linişte, iar ea era înconjurată de copiii ei”, a ţinut să adauge şi Sally Morrison, altă prietenă apropiată de-ale regretatei vedete.

O adevărată luptătoare

În cele aproape opt decenii de viaţă, Elizabeth a păcălit moartea de mai multe ori. În 1961, a suferit o traheotomie de urgenţă, iar, în 2006, a făcut operaţie la inimă. De fapt, îndurase nu mai puţin de 30 de intervenţii chirurgicale în total, învinsese cancerul de piele, se vindecase după numeroase răni şi trăia cu scolioză accentuată. Aşadar nu-i de mirare că se gândea că o să iasă biruitoare şi de acea dată.

“Spera să se externeze din spital şi să se întoarcă acasă, era optimistă în privinţa a tot şi toate…”, a declarat prietenul ei, fotograful Firooz Zahedi. “Îşi reamenajase şi dormitorul de acasă...”

Dar, din păcate, problemele cardiace, descoperite încă din 2004, s-au dovedit a fi prea serioase pentru a putea fi învinse, iar Taylor acceptase ideea că era posibil să nu se mai întoarcă niciodată acasă, în ultimele ei clipe de viaţă.

Ultima internare

“Mă bucur că nu mai simte durere, pentru că avea dureri mari…”, le-a spus Debbie Reynolds celor de la “Access Hollywood” la scurt timp după ce s-a răspândit vestea dispariţiei legendarei actriţe. Liz s-a prăpădit la şase săptămâni de la internarea în Cedars-Sinai Medical Center, unde a ajuns pentru a-şi trata incapacitatea inimii de-a mai pomba sânge în restul corpului.

Nu se ştie tratamentul pe care diva hollywoodiană îl urma, însă un lucru a devenit clar pe întreaga perioadă cât a fost internată pentru ultima oară în spital – încerca din răsputeri să supravieţuiască, după cum ne-a informat Reynolds.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102