REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

UMILIŢI! Oamenii stau la cozi cu orele fiindcă Poşta Română pune condiţii STUPIDE la angajare: să ai cal şi căruţă!

UMILIŢI! Oamenii stau la cozi cu orele fiindcă Poşta Română pune condiţii STUPIDE la angajare: să ai cal şi căruţă!

Replica API 20 ianuarie 2017 | 14:07 649

Directorul de la Oficiul Judeţean de Poştă Constanţa nu vrea să comenteze situaţia din 2 Mai

Directorul de la Oficiul Judeţean de Poştă Constanţa nu vrea să comenteze situaţia din 2 Mai

Situaţie revoltătoare în localitatea 2 Mai din judeţul Constanţa. Cetăţenii sunt nevoiţi să stea prin ger la cozi pentru a-şi putea lua corespondenţa şi pensiile. Această situaţie datează deja de peste trei luni, iar oamenii au ajuns la capătul puterilor. Sunt revoltaţi şi cer primăriei să le rezolve problemele, însă autorităţile locale s-au lovit de birocraţie şi nepăsare din partea Poştei Române, care nu este în stare să angajeze un om în localitate, aşa încât cineva, periodic, se deplasează din Constanţa la 2 Mai, pentru a aduce corespondenţa. În tot acest timp, directorul Oficiul Judeţean de Poştă Constanţa nu a dat explicaţii.

Este incredibil ceea ce se întâmplă în comuna 2 Mai din judeţul Constanţa. Oamenii nu îşi mai primesc corespondenţa şi pensiile acasă de aproximatriv trei luni, iar acest lucru îi nemulţumeşte. Cetăţenii sunt nevoiţi să stea în frig cu orele pentru a putea să îşi ia banii. Evident că această situaţie duce la scandal între poştaş şi oameni. „Vrem să aducă aici mai mulţi oameni. Stau de la ora 05:00 oameni şi ţin rând ca să ne luăm facturile de apă, de lumină, că dacă nu plătim la timp, ne vin penalizări. Aici sunt oameni bătrâni, oameni care îşi iau liber de la serviciu. Nu se poate aşa ceva. De când a deminisonat ultima fată care se angajase poştăriţă, stăm la cozi săptămână de săptămână”, a afirmat o vârtsnică. O mămică a fost nevoită să vină cu copilul mic să stea la coadă.

„Am stat cu copilul mic aici 4 ore şi apoi mi-a zis că poate mi-a luat altcineva alocaţia. Deci aşa ceva nu se poate. Pentru că volumul de muncă este foarte mare, femeia care vine aici se încurcă şi nu mai ştie ce dă şi cui dă. Noi stăm ore întregi aici chiar îşi bat joc de noi?”, a afirmat o mămică. Oamenii, de supărare, dau vina şi pe Primărie, însă aceasta nu poate face absolult nimic! Totul depinde de cei de la Poşta Română, care se pare că nu vor să rezolve problema. „Nu avem agent poştal din toamnă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Limanu, însă acolo s-a compensat printr-o fată din localitate, care încă munceşte. La 2 Mai este însă critică situaţia. Cei de la Poştă au încercat mai multe variante cu mai mulţi agenţi poştali, dar nu au reuşit şi, într-un final, au ajuns la un program de urgenţă. De două ori pe săptămână vine cineva de la Constanţa, iar la agenţie se fac cozi, lumea fiind nemulţumită”, a spus viceprimarul comunei Limanu (de care aparţine localitatea 2 Mai), Mihai Feodorof. Primarul susţine că nu s-a mai întâlnit cu asemenea situaţie şi că este inadmisibil. „Spaţiul unde vine reprezentantul poştei este pus la dispoziţie de noi. Este căminul din localitate care va intra în reparaţii capitale în acest an. Noi i-am înştiinţat că în curând nu vor mai avea nici spaţiul acela. Cei de la Poştă nu îşi caută spaţiu şi ne sună pe noi să le dăm. Păi cum e posibil aşa ceva? Ditamai compania să nu facă nimic. Nu vreau să mai zic de condiţiile de angajare la ei. Trebuie să ai cal şi căruţă, să pui o rudă să îţi ţină locul dacă îţi ei concediu şi mai ştiu ce ce minuni. Din cauza lor noi avem probleme la Primărie pentru că corespondenţa o trimitem prin Poştă. Orice scrisoare care vine mai târziu sau nu ajunge la destinaţie ne poate cauza probleme. Cred că va trebui să trimitem adrese la minister. că altfel nu văd cum o să rezolvăm această problemă”, a declarat primarul, Georgescu Daniel.

Sesizări peste sezizări, dar nimic

Primăria comunei Limanu a înştiinţat prin mai multe adrese Poşta Română-Oficiul Poştal Constanţa, despre situaţia din localitatea 2 Mai, însă nici până în momentul de faţă nu s-a rezolvat nimic. „Având în vedere că din luna octombrie 2016 agenţia poştală din 2 Mai depinde de OZP Constanţa, sunt disfuncţionalităţi datorate faptului că nu aveţi agent poştal la această agenţie. Deşi am încercat să vă sprijinim prin mediatizarea postului vacant, nu sunt solicitări de angajare datorită volumului de muncă la agenţia poştală 2 Mai. De asemeni, vă facem cunoscut că situaţia a devenit critică prin prisma faptului că avem un număr mare de reclamaţii de la locuitorii 2 Mai, cu referire la întârzierea majoră trimiterilor poştale, pensii înapoiate sau distribuite cu întârziere, lipsa posibilităţii de plată a facturilor în timp util. În momentul de faţă la agenţia poştală din 2 Mai , programul agentului Poştal este DOAR în zilele de MARŢI şi JOI. Vă facem cunoscut că în localitatea 2 Mai există un număr de 2020 gospodării cu 3200 locuitori şi 15.6 km de străzi. În localitatea Vama Veche există un număr de 75 de gospodării cu 150 locuitori şi 9.8 km de străzi. Pe raza celor două localităţi: Vama Veche şi 2 Mai există 200 de agenţi economici. Dacă comparăm situaţia satului 2 Mai ( 3200 locuitori ) vis a vis de cea a comunei Albeşti, unde toată populaţia satelor aparţinătoare este de 3400 de locuitori şi sunt 3 agenţi poştali, considerarn că personalul din agenţia poştală 2 Mai este cu mult subdimensionat”, se arată în sesizare.

Mihaela UNGUREANU

Video:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
au astia in port una care o fac posta. Inseamna ca e postarita?
0
0
Se poate sa fie lumea nemultumita in 2 mai? Se poate ! Felicitari ! Pacat de comuna noastra
1
0
Primarul le-a extras pe postarite din sistem, tot el sa si rezolve situatia.
4
1
Daca nu ar gi promis primarul in campabie ca le face secretare in campanie pe postarite nu s ar fi ajuns aici.
4
2
De ce va plangeti de 2 mai? Veniti sa vedeti nesimtirea balenelor de ani de zile de la posta 9 de la complexul de pe Mircea din dreptul spitalului judetean. Nu ne putem explica de ce sunt tinute aceste incompetente si nesimtite. Aproape intotdeauna lucreaza doar 1-2 ghisee, se misca f incet, isi rezolva cu prioritate problemele lor intre ele , zeci de oameni stand la cozi aproape mereu si ele 2 bani nu dau. Mereu mereu sunt cozi incredibile, se pierde f mult timp. Oare nu exista persoane tinere care sa fie angajate? Ale cui neveste sau amante sunt?
10
1
E mai simplu la carciuma si cu bani gratis, mai cu ziua mai sapi o groapa mai da omu o pomana,un mic o bere o Manea.
8
3
nu vrea rumanul sa munceasca ca postas. mai bun e ajutorul de somaj.
6
5

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218