REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Un afacerist condamnat la închisoare este în conducerea Canalelor Navigabile

Un afacerist condamnat la închisoare este în conducerea Canalelor Navigabile

Replica API 29 iulie 2013 | 00:00 1290

Se poate şi aşa: a cerut şi a obţinut reabilitarea judecătorească

Se poate şi aşa: a cerut şi a obţinut reabilitarea judecătorească

Mulţi şefi din instituţiile care coordonează activităţi importante din judeţul Constanţa au un trecut mai mult sau mai puţin zbuciumat, care, mai devreme sau mai târziu, răbufneşte "pe la colţuri". Este şi cazul unui director din cadrul unei companii onorabile de stat, de al cărui nume se leagă o afacere cu "zahăr" în Portul Constanţa şi o condamnare la 2 ani şi 8 luni de închisoare.

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA a revenit, urmare a negocierilor din cadrul USL, social-democraţilor. Directorul general al ACN este, aşadar, un social-democrat. Pentru ca şi liberalii să fie mulţumiţi de "aranjamentele" USL, acestora le-a revenit postul de director general adjunct, deţinut, în prezent de Dan Pelcinschi. Liberalul Pelcinschi este o prezenţă discretă în cadrul partidului, asta şi la sugestia colegilor.

A vrut în conducerea PNL Constanţa, colegii l-au sfătuit să rămână discret

În 2010, atunci când au avut loc alegerile pentru conducerea organizaţiei municipale a PNL Constanţa, el a fost sfătuit de colegi să renunţe la intenţia de a candida pentru o funcţie, fie ea şi de secretar, întrucât "trecutul poate fi o problemă", au precizat, pentru "Replica", surse liberale. Ca o paranteză, amintim că, în mai 2010, a fost stabilită, cu scandal, conducerea organizaţiei municipale a PNL Constanţa. La acea dată, actualul deputat FC Dănuţ Culeţu, a dorit să devină preşedinte. L-a avut însă contracandidat pe Victor Manea (şi el deputat în prezent), un favorit al conducerii judeţe. În timpul alegerilor, Culeţu a acuzat că "jocurile sunt deja făcute" şi că asistă la o "mascaradă", prin urmare s-a retras. Manea a devenit preşedintele organizaţiei municipale, iar Culeţu a plecat definitiv din PNL, în momentul de faţă fiind membru al Forţei Civice. Încheiem această paranteză şi revenim la Dan Pelcinschi, cel care ar fi dorit, şi el, să se regăsească în structura de conducere a organizaţiei municipale a PNL Constanţa. Colegii i-au spus, prieteneşte, că mai bine renunţă, ceea ce a şi făcut. Ulterior însă, l-au "recompensat" cu o funcţie la nivelul unei companii: Administraţia Canalelor Navigabile. "Şi-a reabilitat numele, are cazierul curat, nu e director general plin, e adjunct", spun anumiţi liberali, care explică şi contextul condamnării, în 1995: "Derula afaceri în port, s-a auzit că într-un container de-al lui au fost găsite droguri; probabil habar nu avea, o fi fost o neînţelegere, cert este că a obţinut reabilitarea". Şi, într-adevăr, pe portalul instanţelor de judecată este consemnată cererea formulată de petentul Dan Pelcinschi. Totodată, în 2009, este prezentată şi soluţia favorabilă acestuia: "Dispune reabilitarea judecătorească a petentului condamnat Pelcinschi Dan pentru pedeapsa de 2(doi) ani şi 8(opt) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.37/15.03.1995 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin decizia penală nr.2867/18.12.1996 a Curţii Supreme de Justiţie (...)". În afară de postul de director general adjunct al ACN, Dan Pelcinschi este acţionar în două firme, iar potrivit declaraţiei de avere deţine un teren în Agigea, un apartament, picturi evaluate la 200.000 de euro, bijuterii de familie în valoare de 25.000 de euro şi ceasuri de colecţie însumând 40.000 de euro.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920