REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Un afacerist din Năvodari, plimbat de la o Poliție la alta, cu reclamația în mână!

Un afacerist din Năvodari, plimbat de la o Poliție la alta, cu reclamația în mână!

Replica API 22 august 2017 | 00:00 219

Un afacerist din Năvodari acuză că este plimbat între instituții, în încercarea sa de a i se face dreptate. Ilie Brindău, patronul Pescăriei „La Ilie”, a declarat pentru „Replica de Constanța” că, ieri dimineață, oamenii săi au găsit plasele de pescuit în talion, distruse. Plasele erau întinse la aproximativ 600 de metri, în largul Mării Negre.

„Se observă clar că plasele au fost tăiate intenționat. Este vorba despre plase achiziționate în urmă cu cinci ani, investiția a fost de aproximativ 20.000 de euro. Acum, paguba se ridică la aproximativ 4.000 de euro. Este vorba atât despre plasa distrusă, cât și despre faptul că ne-a fost blocată activitatea pentru două săptămâni. Și așa anul acesta a fost unul prost, acum, când a început să meargă mai bine pescuitul, ne sunt distruse plasele”, a afirmat afaceristul.

Însă, ce a urmat, exemplifică destul de elocvent faptul că...trăim în România! În încercarea a afla cine este responsabil pentru paguba pe care a suferit-o, și pentru a i se face dreptate, afaceristul năvodărean s-a văzut nevoit să ia la rând instituțiile statului. A fost trimis, însă, de la Ana la Caiafa, de peste tot răspunzându-i-se că...nu este atribuția lor să ancheteze și să afle cine a produs distrugerea.

„Am fost la Poliția Năvodari, de unde mi s-a răspuns că fapta a fost loc pe mare, nu este în atribuțiile lor. Apoi, la Poliția de Frontieră Midia, de unde mi s-a răspuns, la fel, că nu este de competența lor. Am luat legătura și cu cei de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, filiala Constanța, care au venit, au făcut poze, dar nu e în atribuțiile lor să realizeze astfel de anchete. Este revoltător faptul că pe noi ne controalează zeci de instituții, ne amendează și pentru cele mai banale aspecte, dar pe hoți nu are nimeni atribuții să îi prindă?”, a atras atenția patronul Pescăriei „La Ilie”.

De altfel, nu este prima dată când afaceristul se confrundă cu o astfel de situație. În urmă cu doi ani, la fel, plasele i-au fost distruse și a luat drumul instituțiilor de anchetă din județul nostru. Nici până la această oră, însă, oamenii legii nu au dat de capăt sesizării și nu au aflat cine este răspunzător de pagubă. „Și în urmă cu doi ani, am trimis sesizări peste sesizări, la Poliția Port, la Poliția Năvodari, la Garda de Coastă, la Parchet. Într-un final, m-au chemat la Parchet, am dat declarații, au chemat toți pescarii mei, am făcut zeci de drumuri, dar nu s-a rezolvat nimic! Chiar nu se ocupă nimeni de distrugerile sau furturile de pe mare?”, a subliniat omul de afaceri.

Ieri după-amiază, reclamantul a ajuns și la sediul Gărzii de Coastă din Constanța. Rămâne de văzut dacă aceștia îl vor direcționa spre o altă instituție sau vor ancheta fapta pe care o reclamă.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu mai vorbiti in necunostinta de cauza!
0
0
Mai pescar cu japaca , dar ca tot pestele il vinzi la negru , nu spui ? Probabil ca te-au aranjat alti pescari ca tine ca doar nu vene avre-unu cu parapanta sa-ti taie tie perdelele ... Tot pestele de la carciumi si din piete il vindeti fara forme legale !...
1
2
Pai da nene , de aceea a fost distrusa fauna si flora Marii Negre din cauza unora ca tine prin pescuitul japca ... Acesta nu mai este pescuit , cu plase intinse sa prinzi tu delfini si alte culturi pe cale de disparitie. RUSINE CELOR CE DAU AVIZE PE ASTFEL DE PESCUIT
2
7
Avand in vedere ca sunt in tema privitor la ceea ce reclama domnul, ii pot spune sa se prezinte la sediul Garzii de Coasta, intrucat este responsabilitatea acestora.
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102