REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Un agent de pază din Cernavodă, suspectat că primeşte bani de la prostituate, pentru "protecţie"

Un agent de pază din Cernavodă, suspectat că primeşte bani de la prostituate, pentru "protecţie"

Replica API 13 septembrie 2014 | 00:00 468

Una îi este soră

Una îi este soră

Un individ din Cernavodă, Stelian Coman, este cercetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, întrucât ar fi protejat două prostituate, de pe urma cărora trăia bine mersi, ele trimiţându-i, regulat, bani. Oamenii legii au demarat cercetările, l-au reţinut pentru 24 de ore, însă magistraţii Judecătoriei Medgidia l-au lăsat în libertate. Procurorii vor contesta decizia. Un serviciu de ochii lumii, dacă este şi acela, cam 400 - 500 de euro pe săptămână veniţi din străinătate, din care se mai scad anumite "pierderi" şi gata traiul pe picior mare. Nu vorbim de omul de rând, ci de cei care aleg să facă bani şi pe alte căi, mai neortodoxe, chiar dacă la mijloc este vorba de propria familie. Un caz asemănător a fost descoperit recent de oamenii legii, în Cernavodă, un bărbat, Stelian Coman, care lucra ca agent de pază, fiind reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a acestuia, care este bănuit de faptul că, între anii 2008 - 2014, ar fi obţinut foloase de la două femei, care ar fi practicat prostituţia în Spania. Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, a fost reţinut pentru 24 ore, după care prezentat cu propunere de arestare Judecătoriei din Medgidia. Magistraţii au respins propunerea, stabilind ca individul să fie cercetat în stare de libertate. Însă, procurorii nu se lasă şi vor depune contestaţie la Tribunalul Constanţa. Revenind la modul de trai al bărbatului, acesta este suspectat că a "protejat"două prostituate, între care chiar propria-i soră. Femeile făceau bani grei în Spania şi îi trimiteau în ţară, pe numele lui, Stelian urmând să le întreţină familia, dar să-şi ia şi el partea. Dacă individele aveau probleme, intervenea numaidecât, devenind astfel un soi de proxenet al femeilor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218