REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Un an de la TRAGEDIA AVIATICĂ din Mamaia. Medicii din Spitalul Judeţean comemorează victimele accidentului

Un an de la TRAGEDIA AVIATICĂ din Mamaia. Medicii din Spitalul Judeţean comemorează victimele accidentului

Replica API 14 decembrie 2015 | 00:20 417

Placă memorială şi slujbă de pomenire în UPU

Placă memorială şi slujbă de pomenire în UPU

Marţi, 15 decembrie a.c., se împlineşte un an de la tragedia aviatică din staţiunea Mamaia, atunci când un elicopter SMURD al Consiliului Judeţean Constanţa s-a prăbuşit în adâncul Lacului Siutghiol, în zona Butoaie. La bordul elicopterului se aflau pilotul, copilotul, un medic și o asistentă. Din nefericire, nici o persoană nu a supravieţuit.

Elicopterul SMURD s-a prăbuşit la ora 16.16, la nouă minute după ce anunţase decolarea la turnul de control de la Aeroportul Kogălniceanu, iar un minut mai târziu a început intervenţia de căutare şi salvare, în urma unui apel la 112 făcut de localnici, anunţau reprezentanţii ROMATSA.

Comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, căpitanul comandor Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton sunt cei patru salvatori decedaţi în misiune. Potrivit rezultatelor necropsiei, cei patru membri ai echipajului au murit prin asfixie mecanică. Un martor al accidentului aviatic a declarat atunci că victimele au strigat după ajutor, însă echipajele de salvare au ajuns mult prea târziu. Pompierii ar fi fost ghidaţi greşit, iar barca avea motorul defect. Prima victimă adusă la mal a fost Laura Vizireanu, un medic de 39 de ani şi mama unui băieţel de 5 ani. Colegii ei au resuscitat-o aproape o oră, dar fără rezultat. Lângă Laura era asistenta Camelia Gabriela Harton. Ea avea 38 de ani şi aflase chiar în ziua tragediei că va fi, pentru a doua oară, mamă. A apucat doar să-şi sune iubitul, să-i dea vestea, apoi a plecat în ultima ei misiune. La manşa elicopterului SMURD era Petre Cătuneanu. Trupul lui a fost găsit ultimul, după opt ore de căutări. Copilotul Ginel Claudiu Crăcănel fusese numit membru de onoare al oraşului Mioveni cu doar două săptămâni înainte de tragedia aviatică. Pentru fiul lui de 9 ani era un erou.

Elicopterul se îndrepta spre baza Mihail Kogălniceanu pentru realimentare, după ce transportase la Spitalul Județean Constanța un pacient preluat din Tulcea. Pentru cei patru salvatori a fost ultima misiune. Salvatorii au fost înmormântaţi cu onoruri militare în Năvodari, Brăila, Mioveni şi Buzău, localităţile natale ale victimelor. Asistenta Camelia Gabriela Harton a fost declarată, post mortem, cetăţean de onoare al oraşului Năvodari, într-o şedinţă a Consiliului Local, chiar în ziua în care aceasta a fost înmormântată.

Eroii vor fi comemoraţi, marţi, de către rude şi prieteni.

Un parastas de pomenire a victimelor accidentului aviatic va avea loc marţi, la împlinirea unui an de la tragedie.

„La spital va avea loc o slujbă de pomenire. Nu vrem să fie eveniment. Va fi ceva restrâns. Familiile vor face ceea ce trebuie la morminte. În Urgenţă a fost montată o placă memorială”, a declarat, pentru „Replica”, dr. Rodica Tudoran, medicul şef al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean "Sf. Apostol Andrei" din Constanţa.

Reamintim faptul că elicopterul care s-a prăbușit în data de 15 decembrie 2014 în Lacul Siutghiol a fost achiziționat de Consiliul Județean Constanța în noiembrie 2012, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro din fonduri europene. Autoritățile județene semnase în noiembrie 2014 procesul-verbal de predare către Inspectoratul Aviației Civile pentru a fi operat de către SMURD. Parchetul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în care cercetează condiţiile în care elicopterul SMURD cu patru persoane la bord s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol din judeţul Constanţa. Rudele îndoliate încă aşteaptă un rezultat al anchetei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367