REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Un banal accident a degenerat în bătaie cu pumni şi picioare

Un banal accident a degenerat în bătaie cu pumni şi picioare

Replica API 9 august 2011 | 00:00 253

Un eveniment tragi-comic a avut loc ieri dimineaţă în cartierul Poarta 6. Două maşini s-au ciocnit, după ce şoferul uneia dintre ele a încercat să evită un tânăr de etnie romă care traversase strada neregulamentar, în condiţiile în care, câţiva metri mai încolo, se afla trecerea de pietoni. Autoturismul Cielo care venea din spate, condus de o şoferiţă, a fost avariat la aripa din faţă, iar geamurile din lateral au fost sparte, în timp ce maşina care a evitat tânărul, cu numărul de înmatriculare CT 12 CVM, a fost accidentată mai puţin. Cei care s-au adunat la faţa locului au asistant şi la o bătaie ca-n filme. Se pare că tânărul care a provocat accidentul a fost recunoscut de un trecător căruia, în urmă cu ceva timp, îi furase din apartament câteva haine şi accesorii. Bărbatul l-a bătut cu pumnii şi picioarele pe tânărul care a provocat accidentul până i-a dat sângele pe nas. Într-un final, la insistenţele "participanţilor" la eveniment, l-a lăsat pe băiat să plece deşi, iniţial, sunase la poliţie. Poliţiştii de la rutieră au fost solicitaţi pentru a demara o anchetă.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367