REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Un bar aflat pe Şoseaua Mangaliei, „raiul” mizeriei şi vulgarităţilor

Un bar aflat pe Şoseaua Mangaliei, „raiul” mizeriei şi vulgarităţilor

Replica API 11 aprilie 2017 | 11:13 406

Orașul Constanța este împânzit de pub-uri și baruri, indiferent că vorbim de cele de “fiță” sau de cele de cartier! Astfel, cei care locuiesc în apropierea acestora sunt nevoiți să suporte pe lângă gălăgia până la ore târzii și mizeria și limbjul “colorat” folosit de clienții localurilor. Un exemplu concret se înregistrează chiar în apropierea Gării, mai exact, la blocul J9, aflat pe Șoseaua Mangaliei. Locuitorii imobilului susțin că nu mai suportă comportamentele deviante ale celor care frecventează barului aflat la parterul blocului. Imediat, Poliția Locală a luat atitudine și a aplicat sancțiuni!

Un constănțean, ajuns la capătul răbdării, a sesizat Poliția Locală privind situația înregistrată la un bar aflat în blocul unde locuiește. “La parterul blocului J9, sc. A, din strada Șos. Mangaliei nr. 1, există un bar în care clienții consumă băuturile alcoolice în afara acestuia pe spațiul public din fața blocului.

Spațiul public în această zonă este degradat prin mizeria (sticle de bere, resturi de țigări și ambalaje) pe care o lasă acești clienți în urma consumului. Din cauza mizeriei, a clienților în stare de ebrietate și a limbajului vulgar, acest spațiu nu poate fi un loc bun în care un locatar împreună cu un copil sau nepot pot sta”, a precizat bărbatul. Plângerea sa nu a fost lăsată de izbeliște, organele abilitate intervenind la scurt timp în zona vizată.

“Polițiștii locali au efectuat verificări. În urma deplasărilor pe Șoseaua Mangaliei nr. 1 și a verificărilor inopinate întreprinse în zona blocului J9, în zile și la ore diferite, polițiștii locali au identificat și sancționat contravențional două persoane care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public, încălcând astfel prevederile art. 2 pct 23 din Legea 61/1991(R) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au transmis oamenii legii.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si la Costinesti magazinul de pe str.Tineretului ,nr.106 I.I.Piciu Ioana s-a transformat in bar unde consumatorii de bauturi alcoolice urineaza pe gardurile vecinilor neavand autorizatie pentru desfacere bauturi alcoolice patronii firmei I.I.PICIU IOANA ii servesc fara sfiala.Sa nu mai vorbim de mizeria din fata magazinului alimentar lasata in urma de acestia ,iar clientii trebuie sa suporte vorbele urate pe care si le adreseaza ,,la bautura''clientii de pahar.
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218