Un bărbat a decedat după ce s-a prăbuşit cu planorul lângă un aerodrom
Un bărbat a decedat după ce s-a prăbuşit cu planorul lângă un aerodrom
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat care pilota un planor a murit, duminică seara, după ce s-a prăbuşit cu aparatul de zbor în apropierea aerodromului din comuna Ineu, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, lt. col. Camelia Roşca.
Potrivit sursei citate, ISU Bihor a fost sesizat, la ora 19,03, cu privire la prăbuşirea unui planor în apropierea pistei Aerodromului Ineu.
"La locul indicat de apelant au fost mobilizate imediat, trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea şi două autospeciale de stingere şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. Din nefericire, pilotul nu a mai putut fi salvat, medicul constatând decesul acestuia", a precizat Camelia Roşca, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.