Un ciutan a spart o casă în timp ce se afla în arest la domiciliu!
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat un minor, de 15 ani, bănuit de comiterea faptei. Potrivit informațiilor noastre, ar fi vorba de Șaban Dalcran.
Astfel, la data de 27 aprilie a.c., acesta ar fi pătruns în locuința unei persoane vătămate, de unde ar fi sustras o poșetă, în care se afla suma de 300 de lei.
În sarcina minorului a fost reținută și săvârșirea infracțiunii de evadare, întrucât, la data comiterii faptei, acesta se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În urma administrării probatoriului în cauză, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
L.I.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate...1387
Dat fiind faptul că litoralul românesc e cunoscut pentru multe atracții, de la porumbul fiert pe plajă până la...821
La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Constanța au fost sesizați...738
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (73 km), Ploiești (81 km), Bacău (113 km), Brăila (117 km),...634


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 3.67 m/s
Presiune: 1014 milibari

La Wimbledon s-a sărbătorit centenarul turneului, iar cu această ocazie organizatorii au invitat marii jucători în...1050
Atacantul internaţional brazilian al echipei Manchester City, Gabriel Jesus, a semnat un angajament cu Arsenal Londra...204
Sârbul Novak Djokovic, triplul deţinător al titlului, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis...319
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (37 ani), care a afirmat că ar putea pleca de Manchester United, nu a fost...279


La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Constanța au fost sesizați...738
Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a consumului de apă...598
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (73 km), Ploiești (81 km), Bacău (113 km), Brăila (117 km),...634
Medicii din cadrul SAJ au fost solicitați să intervină luni, 4 iulie, la hotelul Maramureș, din Olimp, acolo unde a...696
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000...454
Modificările aduse Codului fiscal urmează să intre luni în transparenţă decizională până vineri, iar...472
Elena Udrea se dezice total de orice implicare în dosarul Buzăianu. Fostul ministru spune că nu a avut nicio...719
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, Jr., o...292
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7160
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4166
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5754
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2728
Iubirea este un sentiment profund, frumos, însă de multe ori nu durează veșnic. Vedetele de peste Ocean, conștiente...392
Gigantul american de vânzări cu amănuntul online Amazon a simplificat modalitatea prin care utilizatorii se pot...192
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 şi 10 iulie. Biletele au fost puse în...198
Peter Brook, decedat sâmbătă la vârsta de 97 de ani, a fost alături de Konstantin Stanislavski unul dintre cei mai...189
Un incendiu a izbucnit la partea superioară a unui turn din complexul Capital Towers din Moscova, anunță media...648
Decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a declanşa o invazie asupra Ucrainei vecine a fost luată cu mult timp...489
Autorităţile vamale turce au arestat o nava rusă de tip cargo ce transportă grâu ucrainean furat, a anunţat...658
Europa se topește din cauza valului extrem de caniculă. În sudul Spaniei, temperaturile au urcat până la 43 de...413
Iodul este un microelement care se găseşte în cantităţi mici în organismul uman (15-20 mg la adult), rolul său...217
Sindromul Dressler este un tip de pericardită (inflamația pericardului) și este considerat o boală autoimună. De...265
Cataracta este o afecțiune oculară extrem de frecventă, care se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a...252
Fumatul este un obicei nesănătos, iar unii cercetători sunt de părerea că nici cafeaua nu îți face prea mult...241
Ziaristilor! Unde ati invatat sa scrieti ? Cum puteti sa puneti asa un titlu? Chiar daca se foloseste acest cuvant "ciutan" nu il pui ca si titlu al articolului, offff limba romana, cum va bateti joc de ea.