REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
24° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Un constănțean CONDAMNAT la 25 de ani în Portugalia, ADUS în țară de Poliția Română!

Un constănțean CONDAMNAT la 25 de ani în Portugalia, ADUS în țară de Poliția Română!

Replica API 1 decembrie 2017 | 00:00 282

A comis fapte grave

A comis fapte grave

Poliția Română a adus în țară români care erau condamnați la executarea unor pedepse. 4 bărbați au fost aduși din Germania, Italia și Portugalia, de polițiștii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, pentru a-și executa pedeapsa în penitenciare din România. Printre aceștia se află și un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Constanța, care are de ispășit o pedeapsă de 25 de ani.

Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, desfășoară permanent activități, atât pentru depistarea persoanelor urmărite, cât și pentru aducerea în țară a persoanelor căutate de autoritățile române în baza unor mandate de arestare. Astfel, la data de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al Poliției Române au preluat, din Portugalia un bărbat, de 40 de ani, din Constanța. Cel în cauză a fost adus în țară în vederea continuării executării pedepsei de 25 de ani de închisoare, la care a fost condamnat de instanțele portugheze. În sarcina acestuia, instanțele portugheze au reținut comiterea, pe teritoriul Portugaliei, a infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie simplă și calificată în formă continuată, distrugere, furt calificat în formă continuată, furt de folosință, falsificare de documente, conducere fără permis și lipsire de libertate în mod ilegal. Potrivit informațiilor noastre, ar fi vorba despre Gheorghe Apostol. Transferul a fost dispus de Curtea de Apel București, care a hotărât recunoașterea parțială a sentințelor penale pronunțate de instanțele din Portugalia.

Iată decizia Curții de Apel București:

”Recunoaşte parţial Hotărârea pronunţată de Camera Setubal pentru ambele materii, civilă şi penală în dosarul nr. 286/05.4GGSTB la 15.05.2014, definitivă la 25.06.2014 prin care s-a aplicat condamnatului Apostol Gheorghe pedeapsa rezultantă a închisorii de 25 de ani şi 200 zile - amendă la taxa zilnică de 5 euro. Ia act că prin Sentinţa penală nr. 83/F/06.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a II- a Penală în dosarul nr. 1510/3/2013 (648/2013), definitivă prin neapelare la 28.09.2015 s-a recunoscut parţial sentinţa penală de contopire a pedepselor aplicate din data de 16.07.2010 a Tribunalului din Setubal, circumscripţia de competenţă mixtă, rămasă definitivă la 15.02.2011, de condamnare a numitului Apostol Gheorghe la o pedeapsă unică de 25 ani închisoare, 140 zile amendă, cu valoare zilnică de 5 euro şi pedeapsa accesorie de expulzare de pe teritoriul naţional, pe o perioadă de 10 ani, în sensul că au fost recunoscute următoarele hotărâri: sentinţa penală din 26.07.2007 a Tribunalului Judiciar din Setubal, circumscripţia de competenţă mixtă rămasă definitivă la 20.04.2009; decizia penală din 21.11.2006 a circumscripţiei a doua mixtă din Sintra, rămasă definitivă la data de 12.12.2006; decizia penală din 05.01.2007 a Tribunalului din Arraiolos, rămasă definitivă la 22.01.2007; decizia penală din 09.05.2008 a Judecătoriei penale nr.1 din Leiria, rămasă definitivă la 12.01.2009; decizia penală din 21.05.2008 a Tribunalului din Bagos, rămasă definitivă la 04.07.2008; decizia penală din 17.07.2008 a Tribunalului din Soure, rămasă definitivă la 08.09.2008; decizia penală din 18.02.2009 a Judecătoriei nr.2 aparţinând Tribunalul Montemor- O- Novo, rămasă definitivă la 10.03.2009; decizia penală din 16.12.2008 a Judecătoriei nr.1, aparţinând Tribunalului din Alenquer, rămasă definitivă la 19.01.2009; decizia penală din 15.12.2008 a Judecătoriei nr. 3 aparţinând Tribunalului Aveiro, rămasă definitivă la data de 30.01.2009, nefiind recunoscută decizia penală din 14.02.2008 pronunţată de Tribunalul din Montijo rămasă definitivă la 27.03.2008, întrucât priveşte alte sancţiuni decât cele privative de libertate. Recunoaşte decizia pronunţată de Tribunalul Judiciar din Rio Maior- Secţia nr. 2 la 23.10.2008 în dosarul nr. 270/05.8GARMR, definitivă la 06.01.2009. În temeiul art. 135 alin. 13 lit. b din Legea nr. 302/2004 modificată raportat la art. 599 alin. 3 Cod procedură penală ia act de retragerea solicitării de recunoaştere a hotărârii pronunţate de cea de-a doua cameră a Tribunalului Cartaxo în cauza 513/04.5GTALQ şi a Ordinului emis de Tribunalului din Setubal la 09.02.2015, definitiv la 18.03.2015. Dispune transferarea persoanei condamnate Apostol Gheorghe într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei rezultante de 25 ani închisoare”.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Esti prost? Nu stii sa citesti?
0
0
Dar ce a facut frate de a luat 25 ani?
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369