REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Un CUNOSCUT ESCROC a ÎMPUȘCAT, din GREȘEALĂ, 7 ani de ÎNCHISOARE!

Un CUNOSCUT ESCROC a ÎMPUȘCAT, din GREȘEALĂ, 7 ani de ÎNCHISOARE!

Replica API 10 august 2020 | 00:00 1562

Condamnat deja în alte trei dosare în Cluj, Constanța și Sibiu pentru fapte de înșelăciune, Leonard Ivanciu a reușit să facă rost și de al patrulea, pentru conducere fără permis, de data aceasta. Astfel, acesta a condus un autoturism fără a poseda un permis de conducere care să-i permită să conducă autovehicule pe drumurile publice.

Cum s-au petrecut faptele

Potrivit procesului verbal completat de către agenții de poliție, autoturismul marca Audi A4 s-a apropiat de către aceștia, iar în momentul în care agenții de poliție au efectuat semnalele regulamentare de oprire a autoturismului, conducătorul acestuia nu s-a supus semnalelor și a accelerat încercând să scape de controlul rutier. Imediat, cei doi agenți de poliție au plecat în urmărirea conducătorului autoturismului sus menționat, cu autospeciala de poliție, reușind să-l ajungă din urmă și să observe că în autoturism erau trei persoane după cum urmează: la volan se afla inculpatul L.I., în locul dreapta față se afla un bărbat, iar pe bancheta din spate se afla o persoană de sex feminin ce părea minoră. Pe parcursul urmăririi, inculpatul a pierdut controlul autoturismului, iar acesta s-a oprit într-un șanț, după ce părăsise partea carosabilă, iar imediat, Leonard Ivanciu a coborât de la volanul autoturismului așezându-se la pământ. Apoi, din partea dreapta față a autoturismului a coborât un bărbat. La fața locului au sosit mai multe persoane din familia inculpatului care au preluat persoana de sex feminin care se afla pe bancheta din spate. În urma conducerii inculpatului la sediul organelor de poliție s-a procedat la verificarea acestuia în bazele de date, stabilindu-se că inculpatul nu posedă un permis de conducere pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Ce a stabilit instanța

Instanța a reținut în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 41 alin.1 Cod penal întrucât din fișa de cazier judiciar reiese că inculpatul a fost condamnat anterior la pedepsa de 9 ani închisoare, în regim de detenție, executată până la 08.07.2016, eliberat fiind la termen, fapta dedusă judecății fiind comisă înainte de împlinirea termenului de reabilitare. Instanța apreciază că prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Instanța a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru a căror săvârșire inculpatul a fost condamnat la: pedepsele de 2 ani și 4 luni închisoare și 2 ani închisoare; pedeapsa de 4 ani închisoare; pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare. Instanța contopește pedepsele de mai sus împreună cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare , pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca inculpatul să execute în final 7 ani de închisoare.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367