REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Un film biografic dedicat cântăreţului Boy George va fi produs de MGM

Un film biografic dedicat cântăreţului Boy George va fi produs de MGM

Replica API 1 iunie 2019 | 00:00 448

Boy George

Un film biografic care va prezenta pe marile ecrane viaţa şi cariera cântăreţului şi compozitorului Boy George, solistul fostei trupe Culture Club, va fi produs de studioul MGM, informează site-ul TheWrap.

Sacha Gervasi, regizorul filmelor "Anvil: The Story of Anvil", "Hitchcock" şi "My Dinner With Herve", va scrie şi va regiza acest lungmetraj dedicat cântăreţului Boy George. Kevin King Templeton şi Paul Kemsley vor fi producătorii peliculei, ai cărei producători executivi sunt George şi Jessica de Rothschild.

Noua producţie cinematografică, al cărei titlu oficial nu a fost deocamdată dezvăluit, va prezenta copilăria cântăreţului Boy George, petrecută într-o familie irlandeză din clasa muncitoare, dar şi ascensiunea lui spre statutul de star internaţional, dobândit în anii 1980 în calitate de solist al trupei Culture Club.

Industria de la Hollywood pare dispusă să investească tot mai mult în filme biografice după succesul uriaş obţinut de "Bohemian Rhapsody", care i-a adus actorului Rami Malek premiul Oscar în acest an graţie interpretării lui Freddie Mercury, solistul trupei Queen, şi după cronicile pozitive obţinute de filmul biografic dedicat cântăreţului Elton John, "Rocketman", cu Taron Egerton în rolul principal, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes şi a cărui lansare în cinematografe va avea loc vineri.

Studioul MGM lucrează în această perioadă la producţia "Respect", în care Jennifer Hudson interpretează rolul regretatei "regine a muzicii soul", Aretha Franklin. Liesl Tommy regizează această peliculă, ce va fi lansată pe 14 august 2020.

Boy George, al cărui nume real este George Alan O'Dowd, este carismaticul solist flamboaiant şi cu aspect androgin al fostei trupe Culture Club, reprezentantă de marcă a curentului New Wave din anii 1980 şi devenită celebră graţie unor cântece precum "Karma Chameleon", "Do You Really Want to Hurt Me?" şi "Time (Clock of the Heart)". După destrămarea acestui grup, Boy George, în vârstă de 57 de ani, şi-a construit şi o carieră de succes în calitate de artist solo, inspirându-se din stilul unor muzicieni precum David Bowie şi Iggy Pop şi devenind un producător muzical de top.

Boy George a vândut în calitate de cântăreţ solo şi alături de trupa Culture Club peste 50 de milioane de albume şi 100 de milioane de single-uri pe plan mondial.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102