Un film românesc a câștigat unul dintre cele mai importante premii la Festivalul de la Veneția
Un film românesc a câștigat unul dintre cele mai importante premii la Festivalul de la Veneția
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPelicula "Anul nou care n-a fost", regizată, scrisă şi produsă de Bogdan Mureşanu, a câştigat premiul Pentru Cel mai bun film din secţiunea Orizzonti în cadrul Ceremoniei de Închidere a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, Biennale Cinema, ediţia 81.
Premiul i-a fost înmânat, sâmbătă seară, regizorului Bogdan Mureşanu.
„Dedic acest premiu întregii echipe care a lucrat la acest amplu film, cu peste 40 de actori minunaţi. De asemenea, pentru că acest film aminteşte şi despre viaţa sub un regim dictatorial dedic acest premiu tuturor oamenilor din lume aflaţi încă această situaţie, care caută demnitate, libertate şi umanitate. Sper să aveţi un An Nou aşa cum am avut şi noi”, a spus Bogdan Mureşanu. Este al doilea premiu câștigat de ”Anul nou care n-a fost”
În urmă cu o zi, filmul a fost răsplătit la Veneţia şi cu Premiul FIPRESCI - oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film – şi cu Premiul Bisato d’Oro al criticilor independenţi, pentru Cel mai bun scenariu.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News