REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Un fost POLIŢIST, dat în JUDECATĂ de IPJ pentru că a primit prea mulţi bani

Un fost POLIŢIST, dat în JUDECATĂ de IPJ pentru că a primit prea mulţi bani

Replica API 21 iulie 2015 | 23:53 260

Pensie cu năbădăi!

Pensie cu năbădăi!

Pensie cu năbădăi în judeţul Constanţa! Un poliţist pensionar a fost dat în judecată de către IPJ Constanţa, obiectul cauzei fiind “pretenţii îmbogăţire fără justă cauză”. Este vorba despre fostul agent Aristide Cruceanu, căruia i s-ar fi calculat greşit sumele de bani pe care le-a primit când a părăsit sistemul, fiind vorba despre salariile compensatorii pentru ieşire la pensie anticipată.

Aristide Cruceanu este din Năvodari şi a lucrat la IPJ Constanţa, ca agent de Poliţie III în cadrul Centrului de Arest Preventiv. Potrivit declaraţiei sale de avere, din 2011, Cruceanu avea un salariu anual de 23.000 de lei. Acesta era proprietarul unui apartament în Năvodari, alături de Doina Cruceanu, şi posesorul unui autoturism Dacia, dobândit în 1996. De asemenea, poliţistul avea şi două împrumuturi la bănci. Din câte se pare, situaţia sa financiară nu a fost una fericită, dacă e să ne luăm după executările silite în care a fost ancorat sau după restanţele la plata energiei termice. Totodată, menţionăm că a beneficiat de ajutorul lunar acordat pentru acoperirea contravalorii de energie termică, atunci când avea o restanţă de 2923.08 lei. Însă, între timp, Aristide Cruceanu a ieşit la pensie şi, din câte se pare, ar fi primit cu vreo 2.000 de lei în plus. Potrivit informaţiilor noastre, ulterior s-a luat legătura cu el, aducându-i-se la cunoştinţă faptul că a fost comisă o eroare, motiv pentru care trebuia să returneze banii. Se pare că nu a vrut, motiv pentru care a fost dat în judecată. Astfel, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa, pe 7 iulie anul curent, pe Secţia I Civilă, materie: litigii de muncă, obiect: pretenţii îmbogăţire fără justă cauză. Reclamant este Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi pârât: Aristide Cruceanu. Urmează să se stabilească şi primul termen în proces.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614