REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Un fotograf de origine română, desemnat marele câştigător al iPhone Photography Awards

Un fotograf de origine română, desemnat marele câştigător al iPhone Photography Awards

Replica API 26 iulie 2021 | 00:00 701

Fotograful Istvan Kerekes, născut la Târgu Mureş şi stabilit în Ungaria, a fost desemnat câştigătorul celui mai important premiu al ediţiei din acest an a competiţiei iPhone Photography Awards (IPPA), conform ippawards.com şi cnet.com, citate de Agerpres.

Sursa foto: www.ippawards.com

Imaginile premiate în cadrul competiţiei IPPA reamintesc faptul că fotograful este mai important decât aparatul de fotografiat, în acest caz modelul de iPhone, cu care le realizează.

Istvan Kerekes, desemnat de IPPA marele câştigător al categoriei ''Fotograful anului'', a realizat imaginea premiată, intitulată ''Transylvanian Shepherds'', cu un telefon iPhone 7, potrivit unui comunicat publicat joi pe pagina de internet a competiţiei.

© Sharan Shetty/www.ippawards.com

Începând din 2007, IPPA celebrează anual creativitatea fotografilor care folosesc un telefon iPhone pentru a surprinde imagini şi acordă premii pentru cele mai bune fotografii alese de un juriu, înscrise în cele peste cincisprezece categorii.

Imaginile care ocupă primele locuri la cea mai importantă categorie a competiţiei,''Fotograful anului'', scot în evidenţă suferinţa, izolarea, speranţa şi frumuseţea, potrivit surselor citate. Dintre miile de imagini care au fost surprinse cu un iPhone şi înscrise în competiţie, fotografia fotojurnalistului Istvan Kerekes, realizată în Târgu Mureş, scoate în evidenţă contrastul dintre pământul îngheţat şi lipsit de viaţă şi doi păstori transilvăneni, care ţin fiecare câte un miel.

© Dan Liu /www.ippawards.com

Potrivit paginii de internet a fotografului, Istvan Kerekes s-a născut în 1977 în Târgu Mureş şi din 2007 este stabilit în Ungaria.

Ceilalţi trei fotografi premiaţi la aceeaşi categorie sunt: Sharan Shetty, din India, care a câştigat locul întâi cu fotografia ''Bonding'' (iPhone X), Dan Liu din China, aflat pe locul al doilea cu fotografia ''A Walk on Mars'' (iPhone 11 Pro Max) şi Jeff Rayner din SUA, care a ocupat locul al treilea, cu fotografia ''Side-Walking on Air'' (iPhone X).

© Jeff Rayner/www.ippawards.com

Întreaga listă cu imaginile desemnate câştigătoare la toate categoriile poate fi consultată pe pagina de internet a competiţiei: https://www.ippawards.com/2021-winning-photographers

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218