REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Un înalt funcţionar al Curţii de Conturi, cercetat de DNA

Un înalt funcţionar al Curţii de Conturi, cercetat de DNA

Replica API 13 august 2016 | 00:00 260

Procurorii DNA arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu că nepoata fostului vicepremier Gabriel Oprea a obţinut în timp record o autorizaţie de construire a unui imobil cu 10 nivele, pe un teren care a aparţinut Curţii de Conturi a României, cel puţin un înalt funcţionar al acestei instituţii fiind cercetat într-un dosar separat după ce terenul a fost restituit ilegal primăriei, relatează b1.ro

“Din declaraţiile inculpatului Toma Şutru şi ale altor doi martori rezultă că autorizaţia a fost emisă în regim de urgenţă la solicitarea expresă a primarului Onţanu Neculai, cu încălcarea prevederilor legale. Totodată, din procesul verbal de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii rezultă că autorizaţia de construire a fost emisă cu încălcarea prevederilor din PUD şi din Codul Civil, în lipsa proiectului de rezistenţă, a proiectului de instalaţii, a studiului geotehnic şi a avizelor de la instituţiile competenţe, precum şi fără a se efectua verificări cu privire la rezistenţă la foc”, se arată în rechizitoriul DNA, potrivit http://www.news.ro/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218