REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Un individ care a participat la răpirea unei tinere din Constanţa, în arest la domiciliu

Un individ care a participat la răpirea unei tinere din Constanţa, în arest la domiciliu

Replica API 10 aprilie 2014 | 00:00 216

Băiat "bun"

Băiat "bun"

Cei doi indivizi care au răpit şi tâlhărit o tânără de 22 de ani, după care au abandonat-o în drum spre Cumpăna, au fost arestaţi, după care au tot depus contestaţii. Iată că pentru unul dintre ei a venit şi ziua mult aşteptată: va fi arestat la domiciliu. Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, la data de 9 aprilie, să desfiinţeze încheierea contestată, după care au admis cererea formulată de către inculpatul Vinu Cosmin privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Reamintim că Eduard Sorin Cristea şi Cosmin Vinu, la data de 28 decembrie 2013, în jurul orelor 15.00, au luat-o cu forţa pe Claudia P.V., de 22 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Narciselor din Km 4 - 5, într-un autoturism marca Volkswagen. Răpitorii au urmat drumul spre Cumpăna, cerându-i în acest timp o sumă de bani, pe care fata le-ar fi datorat-o. Au început s-o lovească, după care s-au gândit să-şi recupereze banii în stilul lor. I-au luat telefonul mobil şi tot ce au găsit prin buzunare, adică suma de 28 de lei, abandonând-o în mijlocul drumului, pe un teren viran aflat în apropiere de Cumpăna. Fata a ieşit în stradă şi a reuşit să oprească o maşină, rugând şoferul să o lase să iniţieze un apel telefonic. Un echipaj de Poliţie a ajuns la faţa locului, preluând victima. Ea i-a descris pe cei doi, unul dintre suspecţi fiind prins la scurt timp. Este vorba despre Eduard Sorin Cristea, de 20 de ani, care s-a şi ales cu mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. În luna ianuarie a acestui an a fost prins şi al doilea suspect, fiind vorba de Cosmin Vinu, care, de asemenea, a fost arestat. Acum a fost lăsat în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218