Un instructor auto Lion Speed a spart parbrizul unei mașini după ce șoferița i-a făcut flash-uri
Un instructor auto Lion Speed a spart parbrizul unei mașini după ce șoferița i-a făcut flash-uri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTraficul din Constanța reprezintă o continuă bătaie de cap pentru participanții la trafic, lucrările din oraș venind în „ajutorul“ șoferilor pentru un plus de nervi, iar în multe situații, chiar și cei mai calmi șoferi clachează. Acesta fiind și cazul nostru, în care L. D., „instructor auto full-time”, a cedat nervos după ce o altă participantă la trafic i-a făcut flash-uri, fapt ce a enervat-o la culme pe doamna instructor, spărgând parbrizul lui D.I.
Totul s-a întâmplat pe 29 martie 2021, atunci când D.I. se deplasa cu autoturismul pe strada Cumpenei, din Constanța, moment în care a fost șicanată de către un alt autoturism de culoare albă, cu inscripția „Școala de șoferi”. La intersecția străzii Cumpenei cu Bd. Aurel Vlaicu, oprind la semafor, conducătorul autoturismului de culoare albă, o femeie, a coborât din acesta și a lovit cu pumnii geamul portierei stânga față a autoturismului său, apoi parbrizul, ulterior a rupt ștergătorul din partea stângă cu care a lovit încă o dată parbrizul, spărgându-l.
Fiind audiat în calitate de suspect, L.D. a recunoscut fapta pentru care este cercetată, declarând că lucrează full-time ca instructor auto în cadrul societății Lion Speed Trans, ce are obiectul de activitate școală de șoferi, iar în data de 29 martie 2021, se deplasa cu autoturismul Ford Fiesta, pe str. Cumpenei. În jurul orei 08:50, urmând să vireze stânga la semaforul de la intersecția cu bld. Aurel Vlaicu, s-a încadrat pe banda din stânga și a observat în oglinzi că o femeie ce se afla într-o mașină din spatele său și care circula cu viteză mare, claxona și îi atrăgea atenția prin luminile farurilor.
Când a ajuns la semafor, D.I. s-a pus pe cealaltă bandă din stânga. L.D. a deschis geamul și a întrebat-o ce s-a întâmplat. Aceasta a deschis puțin geamul și a afirmat „Mai ești și instructor și nu pui semnal…”, apoi i-a adresat injurii, după care a închis geamul. Atunci L.D. coborât din mașină și a mers în dreptul geamului ei, i-a bătut în geam pentru a vorbi cu ea, iar ea a deschis geamul și a întrebat-o „Care este problema ta, de ce reacționezi așa și de ce claxonezi?”. Între cele două a avut loc schimb de replici, apoi L.D. a luat lama de la ștergătorul mașinii și a aruncat-o la sol, apoi s-a reîntors la autoturismul său.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să o condamne la pedeapsa de 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News