REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Un medicament experimental pentru schizofrenie, promițător în tratarea afecțiunii

Un medicament experimental pentru schizofrenie, promițător în tratarea afecțiunii

Replica API 20 mai 2020 | 00:00 986

Un medicament experimental poate ușura simptomele pe care le resimt persoanele cu schizofrenie, fără efectele secundare ale medicamentelor existente în prezent, sugerează un studiu clinic, scrie doc.ro.

Cercetătorii au descoperit că, de-a lungul unei luni, medicamentul experimental a ajutat la gestionarea diferitelor moduri în care se manifestă schizofrenia - de la deliruri și halucinații, la emoții aplatizate și retragere socială.

Un medicament nou pentru schizofrenie pare lipsit de efecte secundare

Dintre cei 120 de pacienți care au luat medicamentul, 65% au răspuns până în săptămâna patru, comparativ cu 44% dintre pacienții care au primit un placebo. Medicamentul - denumit SEP-363856 - a părut, de asemenea, să nu aibă efectele secundare pe care le au în general medicamentele antipsihotice standard. Experții au speranța că rezultatele studiului, publicate în New England Journal of Medicine, vor duce la o nouă opțiune de tratament.

Deși există o listă lungă cu medicamente antipsihotice pentru schizofrenie, acestea sunt vechi de zeci de ani, iar pentru milioanele de oameni din întreaga lume care au această boală mentală, există încă o nevoie medicală nesatisfăcută, consideră oamenii de știință implicați în studiu. O problemă cu medicamentele existente este că efectele secundare pot îngreuna aderența la tratament, afirmă aceștia.

Medicamentele mai vechi, de primă generație, pot cauza tulburări de mișcare similare cu cele observate în boala Parkinson - tremor, rigiditate articulară și probleme de coordonare. Antipsihoticele de dată relativ recentă, de a doua generație, sunt mai puțin susceptibile să provoace aceste reacții adverse, dar pot stimula creșterea în greutate și pot duce la un nivel ridicat al zahărului din sânge și al colesterolului.

Noul medicament pentru schizofrenie ușurează toate tipurile de simptome

Dincolo de aceste aspecte, medicamentele existente se adresează doar unui grup de simptome ale schizofreniei - halucinațiile, iluziile și gândurile confuze pe care medicii le numesc simptome „pozitive”. (În acest caz, „pozitiv” înseamnă prezent.) Medicamentele funcționează bine împotriva simptomelor pozitive la aproximativ 70% dintre pacienți, dar nu ușurează simptomele „negative” de care se plâng oamenii cu schizofrenie. „Negativ” se referă la ceea ce s-a pierdut, iar simptomele includ emoții aplatizate, dificultatea de a simți plăcere și îndepărtarea de cei din jur.

În acest studiu pe termen scurt, SEP-363856 a ușurat atât simptomele pozitive, cât și pe cele negative. Ceea ce i-a uimit pe autorii studiului a fost eficacitatea împotriva simptomelor negative. Astfel, ei consideră că rezultatele inițiale sunt foarte încurajatoare: practic, medicamentul ar putea fi de folos în ceea ce privește simptomele care în prezent nu sunt atenuate de medicamente actuale. În plus, s-ar putea ca noul medicament să nu aibă aceleași reacții adverse.

Nu este clar în întregime cum funcționează medicamentul, dar se pare că acționează printr-un mecanism diferit de antipsihoticele utilizate în prezent. Deși există numeroase astfel de medicamente, spun cercetătorii, toate acționează într-o manieră similară, blocând un receptor din celulele cerebrale, numit D2, care interacționează cu dopamina chimică. Blocarea D2 poate reduce simptomele psihozei, dar este, de asemenea, responsabilă pentru cele mai supărătoare efecte secundare ale medicamentelor.

În antiteză, acest medicament experimental, nu afctează receptorul D2. În schimb, stimulează un receptor diferit al creierului, numit TAAR1, care ajută la modularea transmiterii dopaminei. Astfel, medicamentul are un nou mecanism de acțiune, ceea ce îl arată ca fiind promițător în tratarea afecțiunii. Având în vedere că testarea a avut loc pe termen scurt, deși reacțiile adverse semnificative nu au apărut, nu înseamnă neapărat că ele nu există, spun oamenii de știință: efectele secundare pot avea nevoie de timp pentru a se manifesta.

Un studiu mai amplu ar putea confirma eficiența și siguranța medicamentului

Studiul actual a implicat 245 de pacienți cu schizofrenie cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, toți aflându-se într-un stadiu timpuriu al bolii. Aproximativ jumătate au fost repartizați la întâmplare pentru a lua SEP-363856 sub formă de capsule o dată pe zi, în timp ce restul au primit capsule placebo. După o lună, aproape două treimi dintre pacienții aflați în tratament cu medicamentul au prezentat un răspuns terapeutic - ceea ce înseamnă că scorurile lor la o măsurătoare standard a simptomelor s-au îmbunătățit cu cel puțin 20%.

După acel moment, toți pacienții au avut opțiunea de a intra într-un studiu de extindere pe șase luni, în care medicamentul a fost administrat tuturor. În general, eficiența a fost menținută. Un studiu mai larg este în curs de desfășurare și, dacă medicamentul se dovedește în continuare sigur și eficient, ar putea fi luat în considerare pentru a ajuta persoanele care nu au răspuns la antipsihoticele standard.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102