Un MINOR a făcut PRĂPĂD: A atacat un bărbat cu un CUŢIT şi a condus FĂRĂ PERMIS
În urma cercetărilor privind săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, polițiști din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un tânăr, de 17 ani, bănuit de comiterea faptei.
foto: arhivă
Astfel, în noaptea de 11/12 septembrie a.c., acesta ar fi agresat fizic un bărbat, de 23 de ani, cu un obiect tăietor-înțepător (cuţit), pe o stradă din satul Piatra. Totodată, polițiștii au reținut în sarcina tânărului săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, întrucât acesta a fost depistat, în aceeași seară, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tașaul din satul Piatra.
În cursul zilei de ieri a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța, ulterior fiind prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
L.I.

bai boul baltii sa sugi chilotii lui Dragnea ca mai ai inca ce manca .De la anul o sa mananci numai cacai penelist de o sa ti se strepezeazca dintii jegosule!Hai muiecu cacat si sa-mi lingi cacatul
are treaba fraierii ca Dragnea cu prapaditi ca asta???
are baiatul, ajunge la periprava ,poarta alba, giurgiu etc. le ia la rand, masteratul ar trebuii sa l faca la ocna!
acesti tineri minori care comit astfel de probleme au fost incurajati de draknea , tudorel toader, ccr care au dat liber tuturor criminalilor, violatorilor, mafiaotilor in care s-au incadrat fff multi parlamrntari ce au facut o scurta vacanta la puscarie, au testat si scrisul, carti pe banda rulanta desi multi nu au citit o carte la viata lor. CE sa inteleaga tinerii ca odraslele magistratilor, oa oamenilor de afaceri nu patesc nimic- mintea lor la asa ceva s-a oprit. Trist, uitati-va cu cata indarjire tin de scun analfabetii psd si la ce marlanii se dedau ptr a mai capata un vot
Polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, miercuri, 6 iulie a.c.. în jurul orei 16.30, prin apel 112, cu...3436
Constănțenii susțin că au fost afectați de demolarea garajelor din ultimii ani, pentru că, bineînțeles, nu mai...922
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a Corupției au dispus trimiterea în...699
Miercuri, 6 iulie, la hotel Ramada, a fost organizată conferința de presă privind finalizarea proiectului "Sistem de...599


ConstanțaUmiditate: 55%
Vânt: 7.62 m/s
Presiune: 1012 milibari

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina va fi adversara româncei Simona Halep în semifinalele turneului de Mare...619
Sportivul David Popovici a obţinut, miercuri, a doua sa medalie de aur la Campionatele Europene de înot pentru juniori...557
Simona Halep, locul 18 mondial şi cap de serie 16, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de grand slam de...557
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...568


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a Corupției au dispus trimiterea în...699
Miercuri, 6 iulie, la hotel Ramada, a fost organizată conferința de presă privind finalizarea proiectului "Sistem de...599
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la Pecineaga, pe strada Decebal, după ce o casă a...447
Proximitatea faţă de zona de conflict, seceta severă şi lipsa sistemelor de irigaţii, infrastructura rutieră şi...432
Ministrul propus de PSD la Agricultură, Petre Daea, le-a cerut legumicultorilor să folosească toată apa de care...824
Fostul deputat social democrat Viorel Hrebenciuc va fi eliberat din penitenciar, în urma undei decizii luate miercuri...625
Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la...1338
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7262
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4218
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5847
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2770
Keith Richards a ajuns la fabuloasa vârstă de 78 de ani, fiind astăzi una dintre marile legende ale muzicii. Despre...230
Tom Cruise a împlinit 60 de ani. Celebrul actor american are în spate o carieră de succes, dar în dragoste lucrurile...303
Mai multe cinematografe britanice au interzis accesul adolescenţilor care veneau îmbrăcaţi în costume elegante...240
Legendarul chitarist american Carlos Santana s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert în aer liber lângă...676
Restaurantele, barurile, lăcaşuri de cult şi cluburile de karaoke se vor închide din nou pentru o săptămână în...217
Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa ''urmează să depăşească lejer 200.000'' în ultimele 24 de ore, a...211
Mohammad Barkindo, un politician nigerian și secretar general al grupului de producători de petrol OPEC, a murit la...416
Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, şi-a anunţat marţi demisia, explicând că şi-a pierdut...449
Evită aceste alimente înainte să zbori cu avionul, dacă vrei să ai un zbor liniștit, fără neplăceri cauzate de...222
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne proteja inima și care sunt alimentele nepermise dacă vrem să avem o inimă...316
Este bine să bem apă, dar…: rece sau caldă? Ce riscuri apar dacă bem apă rece, potrivit studiilor științifice...256
Înțepăturile de țânțari nu sunt doar enervante, dar pot fi și periculoase pentru că nu știm ce boli ne pot...247
Gata Politia intrati peste ei cu bastoane. Toti tiganii fura, ii invata tigancile imputite sa taie cu cutitul pe romani