REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Un minor i-a furat maşina prietenului şi s-a înfipt cu ea în copac!

Un minor i-a furat maşina prietenului şi s-a înfipt cu ea în copac!

Replica API 1 decembrie 2015 | 00:33 192

La Eforie:

La Eforie:

Un tânăr din Eforie a sustras autoturismul unui prieten şi a demarat în trombă. Însă, „plimbarea” nu a durat decât puţin întrucât s-a înfipt cu maşina într-un copac. La scurt timp de la sesizare, poliţiştii l-au identificat şi depistat pe făptaş, fiind vorba despre un minor de 17 ani. Acesta este cercetat pentru furt, distrugere, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.

După ce un bărbat din Agigea a furat o maşină şi s-a împotmolit cu ea în noroi, iată că şi la Eforie s-a petrecut un eveniment asemănător. Mai exact, în dimineaţa de duminică, 29 noiembrie, în jurul orei 3.25, un tânăr din Eforie Sud a sustras autoturismul unui amic şi a plecat cu el pe drumurile publice. Numai că, la scurt timp, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit cu el într-u copac. Poliţiştii au ajuns cu promptitudine la faţa locului, demarând cercetările şi, la scurt timp, suspectul a fost identificat şi depistat. Se pare că este vorba despre un minor de 17 ani, care a suferit contuzii uşoare.

Acesta a fost condus la spital pentru acordare de îngrijiri medicale şi recoltare de probe biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, distrugere, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului. Amintim şi faptul că, miercuri, 25 noiembrie, Gelu Daniel Turcu, din Agigea, a sustras maşina unei cunoştinţe, care era parcată în faţa locuinţei şi avea şi cheile în contact. Şi acesta a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a ajuns pe un teren viran unde a rămas împotmolit în noroi.

Oamenii au sunat la 112 şi la faţa locului a ajuns un echipaj mixt, format dintr-un poliţist din cadrul IPJ şi unul local. Însă, Gelu Daniel Turcu s-a enervat foarte tare, lovind în stânga şi-n dreapta în momentul în care oamenii legii au vrut să-l imobilizeze. Astfel, poliţistul local a fost rănit. Bărbatul în cauză a fost prezentat instanţei care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, fiind introdus în arestul IPJ Constanţa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614