REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Un mort și mai mulți răniți, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un TIR

Un mort și mai mulți răniți, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un TIR

Replica API 22 ianuarie 2022 | 00:00 1020

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar şase au fost rănite în urma unei coliziuni dintre un microbuz şi un TIR, ce a avut loc sâmbătă dimineaţa pe şoseaua de centură a municipiului Caransebeş, a informat ISU Caraş-Severin.

„În urma evenimentului, 6 persoane au fost rănite, toate fiind preluate de către echipajele de ambulanță SAJ și SMURD și primesc îngrijiri medicale, iar o persoană este decedată, încarcerată. Toate victimele se aflau în microbuz”, informează ISU Caraș-Severin.

La locul producerii accidentului intervin mai multe echipaje de descarcerare și 5 ambulanțe de la SAJ și SMURD.

„Din primele cercetări, un autoturism cu capacitatea 8+1, înmatriculat în Bulgaria, a intrat în coliziune față spate cu semiremorca unui ansamblu de vehicule, înmatriculat tot în Bulgaria. Ambele autovehicule circulau în direcția Caransebeș - Lugoj”, potrivit Poliției Caraș-Severin, citată de Mediafax.

Persoana decedată este o femeie, pasageră pe locul din dreapta față a microbuzului.

În microbuz se aflau șapte persoane, toți cetățeni bulgari.

Cei doi șoferi, ambii cetățeni bulgari, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.

La ora transmiterii știrii este în desfășurare cercetarea la fața locului, traficul în zonă desfășurându-se dirijat pe o bandă de mers, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367