Un muncitor de la firma consilierului Gheordunescu a murit asfixiat
Un muncitor de la firma consilierului Gheordunescu a murit asfixiat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUcis de porumbul care curgea peste el
Ucis de porumbul care curgea peste el
În noaptea de duminică spre luni, în Portul Constanţa a avut loc un accident soldat cu decesul unui muncitor. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, era angajat al firmei "Agigea Expres" SRL, ca muncitor necalificat. Potrivit cercetărilor, o echipă formată din docheri a fost repartizată pentru a descărca vagoane cu porumb cu ajutorul benzii transportoare şi de a-l depozita în magazie. Echipa de docheri de la SC Agigea Expres SRL, din care făcea parte şi Dragoş Anitan, trebuia să efectueze curăţenia vagoanelor şi a zonei de lucru după descărcare. În jurul orei 3 noaptea, s-a efectuat deschiderea trapei din mijlocul vagonului pentru descărcare, moment în care s-a auzit un strigăt în interiorul vagonului. Colegii au încercat să-l tragă pe Dragoş din marfa care curgea din vagon, însă nu au reuşit. Victima a fost scoasă pe trapa de jos a vagonului, decedând la Spitalul Judeţean Constanţa, luni, 19 decembrie, ca urmare a asfixierii mecanice. Evenimentul este cercetat de către o comisie formată din inspectori de muncă ai ITM Constanţa şi poliţişti, care vor stabili împrejurările şi cauzele producerii evenimentului. "Nu ştim ce căuta acolo, momentan se cercetează. Practic, trebuia să intre în vagon după ce porumbul era descărcat. Am auzit nişte zvonuri cum că muncitorii mai intrau pentru a dormi şi probabil aşa l-a surprins momentul. A fost transportat de urgenţă la spital dar, din păcate, luni dimeaţă a murit prin asfixiere", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Marian Becheanu, inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Menţionăm faptul că firma din Agigea, al cărei angajat a decedat în noaptea de duminică spre luni, aparţine consilierului local PRM Emil Gheordunescu.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News