rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Un nou scandal zguduie Boeing - Au ieșit la iveală mesaje între piloți, cu privire la siguranța zborurilor

sursa foto: boeing.com

Un pilot specializat în teste tehnice al Boeing a recunoscut că ar fi indus în eroare autorităţile de reglementare, în mod neintenţionat, printr-o serie de mesaje interne din 2016 referitoare la siguranţa avioanelor 737 MAX care au fost făcute publice vineri, provocând o nouă criză, transmite Reuters potrivit news.ro

Publicarea mesajelor a dus la scăderea acţiunilor Boeing, la solicitarea de către autorităţile de reglementare a unor explicaţii imediate şi la noi cereri din partea Congresului pentru schimbarea conducerii Boeing.

Două avioane 737 MAX au fost implicate în accidente fatale, în care 346 de persoane şi-au pierdut viaţa. 737 Max, cel mai bine vândut avion al Boeing, a fost consemnat la sol la nivel mondial după prăbuşirea unei aeronave în Etiopia, pe 10 martie, în care şi-au pierdut viaţa 157 de oameni. Accidentul s-a produs la cinci luni după prăbuşirea unui avion 737 Max al companiei Lion Air în Indonezia, în care au murit 189 de oameni.

Într-un transcript al mesajelor instant între doi angajaţi ai Boeing, pilotul şef pentru teste tehnice al companiei la momentul respectiv, Mark Forkner, a afirmat că aşa-numitul sistem anti-blocare MCAS al avioanelor 737 MAX a devenit de necontrolat în timpul unei simulări de zbor. Foncţionarea incorectă a a acestui sistem a provocat prăbuşirea celor două aeronave, în Indonezia şi Etiopia.

Mesajele furnizate Reuters de nişte surse par să fie primele observaţii publice potrivit cărora sistemul MCAS a devenit de necontrolat în timpul testelor de zbor, înainte ca avionul să fi intrat în exploatare.

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a cerut directorului general al Boeing, Dennis Muilenburg, să ofere o explocaţie ”imediată” pentru predarea cu întârziere a documentului ”îngrijorător” pe care Boeing l-a descoperit în urmă cu mai multe luni.

Noua descoperire a survenit cu câteva zile înainte ca Muilenburg, care săptămâna trecută a pierdut funcţia de preşedinte al board-ului Boeing, să fie audiat în Congres.

”Aceste mesaje sugerează că Boeing nu a comunicat FAA informaţii dăunătoare, ceea ce este foarte îngrijorător”, a afirmat Peter DeFazio, preşedintele Comisiei pentru transporturi din Camera Reprezentanţilor, într-o scrisoare adresată vineri secretarului pentru Transporturi, Elaine Chao.

FAA a anunţat că ”analizează informaţia pentru a stabili dacă trebuie să ia măsuri”.

O persoană apropiată situaţiei a spus că Boeing nu a predat documentele către FAA timp de patru luni şi că documentele se află în posiesia Departamentului de Justiţie.

Boeing a anunţat vineri că Muilenburg l-a sunat pe administratorul FAA, Steve Dickson, pentru a răspunde îngrijorărilor exprimate în scrisoarea sa şi l-a asigurat că grupul ”ia toate măsurile posibile pentru revenirea în circulaţie a avioanului 737 MAX în condiţii de siguranţă”.

Compania a precizat că mai devreme în acest an a pus la dispoziţia autorităţii care investighează prăbuşirile documentul care include declaraţiile unui fost angajat al Boeing şi l-a trimis joi Departamentului pentru Transporturi.

Boeing a colaborat în cadrul investigaţiei Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Reprezentanţilor referitoare la avioanul 737 MAX şi va continua să procedeze în acelaşi mod în cazul investigaţiilor autorităţilor americane, potrivit companiei.

Boeing a transmis documentele Departamentului de Justiţie şi FBI în luna februarie, a spus una dintre surse.

Procuratura federală, ajutată de FBI, inspectorul general al Departamentului pentru Transporturi şi mai multe comisii investighează modul în care a fost acordată certificarea 737 MAX. Iar Senatul SUA a confirmat că îl va audia pe Muilenburg pe 29 octombrie, cu o zi înainte de o audiere în faţa unei comisii din Camera Reprezentanţilor.

Potrivit Boeing, consemnarea la sol a avioanelor 737 MAX, începând din luna martie, a costat compania cel puţin 8 miliarde de dolari.

Acţiunile Boeing au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere cu 6,8%m la 344 de dolari pe

Forkner a scris într-unul dintre mesaje: ”Practic am minţit autorităţile de reglementare (fără să ştiu)”. Celălalt angajat a răspuns că ”nu a fost o minciună, nimeni nu ne-a spus că a fost cazul” unei probleme la MCAS.

Forkner a răspuns la scurt timp: ”Admiţând că nu m-aş pricepe pe pilotaj, tot este ceva ieşit din comun”. La un moment dat, Forkner a afirmat ”sunt încă unele probleme fundamentale” în simulare.

În schimb, Forkner a spus că scrie în timp ce ”bea votcă Grey Goose cu gheaţă”.

”Dacă citeşti întreaga discuţie, este evident că nu este o minciună”, a afirmat avocatul lui Forkner, David Gerger, într-un email transmis vineri Reuters.

”Simulatorul nu funcţiona corect şi a trebuit să fie reparat pentru a zbura la fel ca un avion real. Cariera lui Mark, la Air Force, la FAA şi la Boeing a fost în domeniul siguranţei. Şi, pe baza a tot ceea ce ştia, a considerat că avionul este sigur”, a scris avocatul acestuiA.

Forkner şi colegul său au făcut referire la problemele tehnice ale simulatorului, despre care unul dintre foştii piloţii de testare ai Boeing a spus că ar fi contribuit într-un fel la observaţiile lui Forkner şi la concluziile referitoare la comportamentul MCAS.

În emailuri separate, publicate vineri de FAA, Forkner afirmă în noiembrie 2016 că lucrează la ”trucuri de jedi pentru a păcăli autorităţile de reglementare să accepte trainingul său care a fost deja acceptat de FAA”.

DeFazio, preşedintele comisiei din Cameră, a spus că ”astfel de trucuri şi laude” indică ”o apropiere nepermisă între autoritatea de reglementare şi cei pe care îi supraveghează”.

Forkner nu mai este angajat la Boeing.

Publicaţia Seattle Times a relatat în septembrie că acesta a recurs în mod repetat la al cincilea amendament al Constituţiei pentru a nu preda documentele cerute prin citaţie de Departamentul de Justiţie.

FAA a reiterat că nu are un termen până la care trebuie să permită revenirea în serviciu a avioanelor 737 MAX,

Boeing a revizuit şi actualizat softul avioanelor 737 MAX, în cadrul eforturilor de a obţine o nouă autorizaţie de zbor pentru aceste aeronave.

Sursa: stiripesurse.ro

sâmbătă, 19 octombrie 20192468
Comentarii
mai mult...Ultima oră
9 iul 00:00Ultima orăAccident rutier pe bulevardul Lăpuşneanu. Un motociclist a fost rănit

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 9 iulie a.c., în Constanţa, pe bulevardul...494

9 iul 00:00Ultima orăGuvernul a adoptat OUG care prevede soluţii pentru accelerarea şi simplificarea procedurilor de achiziţii publice250
9 iul 00:00Ultima orăCoronavirus: Italia interzice accesul persoanelor care sosesc din 13 ţări, între care Republica Moldova522
9 iul 00:00Ultima orăCamera Deputaţilor: Proiectul privind carantinarea şi izolarea - adoptat

Potrivit articolelor adoptate, legea reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu...557

9 iul 00:00Ultima orăLegea carantinei scoate oamenii în stradă. Se anunţă protest în Piaţa Victoriei870
9 iul 00:00Ultima orăLegea carantinării și izolării nu conține sancțiuni370
9 iul 00:00Ultima orăDezbateri pe proiectul privind carantinarea - Arafat: E destinat oricărei ameninţări epidemiologice

Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice este destinat oricărei...247

9 iul 00:00Ultima orăModificări la Codul Silvic: Vehiculele utilizate pentru comiterea de infracţiuni silvice vor fi confiscate300
9 iul 00:00Ultima orăNoua lege a carantinării: 13 noutăți pentru pacienții COVID-19726
9 iul 00:00Ultima orăViolențele din Serbia au răzgândit autoritățile: Nu mai reimpun restricţii

Serbia a renunţat la planul său de a reimpune izolarea la domiciliu în weekend la Belgrad pentru a opri o nouă...470

9 iul 19:29Ultima orăNelu Tătaru: Când avem zece mii de cazuri în trei-patru zile, la nivelul întregii țări, se impune starea de urgență787
9 iul 19:30Ultima orăComisia juridică a Camerei Deputaţilor - legea privind carantinarea - Arafat: S-a ajuns la un proiect viabil367
Vremea
17.3°17.3° - 19.7° vineri, 10 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 75%
Vânt: 2.55 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
10 iul 00:00SportAlexandru Maxim a marcat din nou pentru echipa lui Marius Șumudică, Gaziantep

Gaziantep, echipa antrenată de românul Marius Şumudică, a obţinut o victorie dramatică, 3-1 cu Konyaspor, joi...193

10 iul 00:00SportUTA Arad vs Turris 3-4 / Oaspeții au marcat golul victoriei în minutul 89

Formaţia UTA Arad a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (2-2), de echipa Turris-Oltul Turnu...170

10 iul 00:00SportUEFA a anunţat oficial tragerea la sorţi pentru Champions League

UEFA a confirmat joi că tragerea la sorţi pentru sferturile şi semifinalele UEFA Champions League va avea loc vineri,...170

10 iul 00:00SportTottenham a remizat, în deplasare, scor 0-0, cu Bournemouth, într-un meci din etapa a XXXIV-a a campionatului Angliei

Formaţia Tottenham a remizat, joi seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Bournemouth, într-un meci din etapa a...147

Local
10 iul 22:56LocalTrei persoane REȚINUTE, la Constanța, în urma unor PERCHEZIȚII

Trei persoane bănuite de contrabandă cu țigarete au fost reținute, în urma unei acțiuni a polițiștilor și...1226

10 iul 22:55LocalIndivizi introduși în închisoare pentru viol, evaziune fiscală și infracțiuni rutiere

Polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au identificat...535

10 iul 22:55LocalPolițiștii adună zilnic escroci cu 'alba-neagra' din stațiunea Mamaia

488

10 iul 23:06LocalNumiri în funcții de conducere la Curtea de Apel Constanța

Consiliul Superior al Magistraturii a luat act, în ședința Secției pentru Judecători din 9 iulie, de propunerea de...684

10 iul 22:57LocalBeach-barurile din Vama Veche cu program non-stop vor limita nivelul decibelilor la un registru mediu

Decizie unică pe litoralul românesc! Vama Veche demonstrează, din nou, că este cea mai frumoasă comunitate de la...473

10 iul 22:57LocalTeren de antrenament la standarde moderne, în cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi”

Primăria Municipiului Constanța a amenajat, în mai puțin de 8 luni, în cadrul complexului sportiv, una dintre cele...390

10 iul 22:51LocalAccident rutier în Tariverde

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi, 9 iulie, în Tariverde, acolo unde a avut loc...587

10 iul 00:09LocalALERTĂ în Costineşti: O PERSOANĂ A MURIT ÎNECATĂ

Militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi, 9 iulie, în staţiunea Costineşti, zona...618

10 iul 17:32LocalInstituţia Prefectului a început distribuirea pachetelor de ajutorare pentru cei defavorizaţi

497

Politică
10 iul 00:00PoliticăIohannis: Pandemia a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice

Pandemia COVID-19 a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice în România, a declarat, joi, preşedintele...159

10 iul 00:00PoliticăOrban: Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari

Guvernul a primit aprobarea din partea Comisiei Europene pe schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru...157

10 iul 00:00PoliticăCamera Deputaţilor: Proiectul privind carantinarea şi izolarea - adoptat

145

10 iul 00:00PoliticăDezbateri pe proiectul privind carantinarea - Arafat: E destinat oricărei ameninţări epidemiologice

Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice este destinat oricărei...146

10 iul 00:00PoliticăComisia juridică - raport favorabil cu amendamente la proiectul privind carantinarea şi izolarea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, un raport favorabil la proiectul Guvernului privind...151

10 iul 00:00PoliticăSenat - Proiect: CNAS - instituţie autonomă sub control parlamentar

151

Interviuri
6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...4499

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5691

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3750

Monden
10 iul 00:00MondenFiica Madonnei a renunțat la sutien! Cum a ieșit Lourdes să se plimbe în New York

Așchia nu sare departe de trunchi! Această zicală a devenit cumva clișeică atunci când vine vorba de Lourdes Leon,...172

10 iul 00:00MondenCharlize Theron va fi înlocuită în următorul film "Mad Max". Cine îi va lua rolul?

Aceasta este decizia regizorului George Miller, care a anunţat că va trebui să o înlocuiască pe vedeta de 44 de...164

10 iul 00:00MondenChrissy Teigen, soţia celui mai sexy bărbat în viaţă, nu are corpul tonifiat, ci invadat de celulită

160

10 iul 20:26MondenCelebrităţi care şi-au pierdut virginitatea cu alte vedete

Ne-au obişnuit ca majoritatea celebrităţilor să facă dezvăluiri despre viaţa profesională, cât şi despre cea...161

10 iul 00:00MondenActriţa americană Naya Rivera, dată dispărută după ce a ieşit cu barca pe un lac din California

Actriţa americană Naya Rivera, cunoscută pentru rolul Santana Lopez din serialul de televiziune "Glee", a dispărut...157

10 iul 00:00MondenFestivalurile de Film de la Veneţia, New York, Toronto şi Telluride nu vor rivaliza anul acesta, ci vor colabora

140

Mapamond
10 iul 00:00MapamondMigranţi: Autorităţile italiene anunţă imobilizarea în Sicilia a navei umanitare Sea Watch 3

Autorităţile italiene au anunţat imobilizarea în Sicilia a navei umanitare Sea Watch 3 a organizaţiei...149

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: Nou record de decese în Iran, 221 în 24 de ore

Iranul a anunţat joi un nou record de decese din cauza coronavirusului, al patrulea în 11 zile în Republica...156

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: 5 milioane de persoane, din nou în izolare la domiciliu în Melbourne

161

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: SUA au depăşit pragul de trei milioane de cazuri

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus, la o zi după ce Washingtonul a...137

10 iul 00:00MapamondDanemarca introduce certificate COVID-19 pentru persoanele care călătoresc în străinătate

Danemarca a introdus un aşa-numit certificat COVID-19 pentru a facilita planurile cetăţenilor de a călători în...160

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: Africa depăşeşte jumătate de milion de cazuri de COVID-19, potrivit OMS

146

Sănătate
10 iul 00:00SănătateMit sau adevăr: masajul zilnic în jurul ochilor previne apariția ridurilor

Pe măsură ce trec anii, pielea își pierde elasticitatea și astfel apar ridurile. Printre primele semne ale...154

10 iul 00:00SănătateDislipidemia la vârstă adultă ar putea fi anticipată încă din copilărie

Riscul cardiovascular al unei persoane ar putea fi estimat încă din copilărie, pe baza anumitor factori genetici....144

10 iul 19:18SănătateActivitatea fizică reduce mortalitatea la pacienții cu diabet

148

10 iul 19:16SănătateDeficitul de Omega 3 în sarcină, asociat cu nașterea prematură

Femeile însărcinate sunt încurajate să mănânce peste oceanic mic sau să ia suplimente cu ulei de peste de mare...142

10 iul 00:00Sănătate5 limonade care estompează pofta de dulce

Pofta de dulce este cel mai mare inamic al siluetei, dar și al sănătății tale? Există câteva trucuri care te pot...154

10 iul 00:00SănătateColesterolul vara: alimente de sezon care îi reduc valorile

156

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT