Un nou sondaj arată că 51% dintre britanici sunt pentru rămânerea în UE
Un total de 51% dintre britanici sunt acum pentru rămânerea ţării lor în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat de institutul de cercetare BMG pentru ziarul The Independent, relatează DPA, citată de Agerpres.
1.508 de adulţi au fost intervievaţi între 5 şi 8 decembrie pentru sondajul difuzat sâmbătă şi numai 41% s-au declarat acum în favoarea părăsirii UE de către Marea Britanie. Aceasta înseamnă că cei care vor ca ţara lor să rămână îi depăşesc pe cei care doresc să iasă din UE cu 10 puncte, cea mai mare marjă de la referendumul din iunie 2016.
7% dintre respondenţi au declarat că "nu ştiu" ca răspuns la întrebarea "Ar trebui ca Regatul Unit să rămână membru a Uniunii Europene sau să părăsească Uniunea Europeana?".
În referendumul din 2016, britanicii au votat cu 52 contra 48% pentru a părăsi blocul comunitar, într-o campanie condusă de Partidul Independenţei Regatului Unit (UKIP) şi eurosceptici din cadrul Partidului Conservator. Vineri, liderii UE şi-au dat acordul pentru începerea următoarei faze a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexitului.
Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri...139
Echipe de deminare germane au început dezamorsarea unei bombe de 500 kg rămase din Al Doilea Război Mondial şi...135
Aeroportul din capitala nepaleză Kathmandu a fost închis vineri după ce un avion al companiei malaeziene Malindo...129
Numărul deţinuţilor a atins un nou record în Franţa pe 1 aprilie, cu 70.367 persoane încarcerate în...134

cer seninUmiditate: 84%
Vânt: 1.97 m/s din NV
Presiune: 1031.7 milibari


Nicolae Stanciu a marcat în minutul 32 al disputei pe care Sparta Praga, echipa sa, a câştigat-o cu 2-0 în faţa lui...250
Surpriză pentru Tătăruşanu la derby-ul Estului, dintre Nantes şi Rennes, terminat 1-1. Fanii gazdelor au aruncat...251
Abdul Jabbar Al Sayegh, președintele Noor Capital și fondatorul companiei Al Sayegh Broters, este cel interesat de...473
Simona Halep a comentat decizia luată de Florin Segărceanu, căpitanul echipei de Fed Cup care a decis să nu o...805

Jandarmii au surprins în Constanţa, patru persoane care aveau asupra lor unsprezece pliculeţe autosigilante...1388
Un accident rutier a avut loc vineri, 20 aprilie, pe strada I.G. Duca din municipiul Constanța, în apropiere de...588
Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere și de igienizare a rezervoarelor destinate înmagazinării...225
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, în zona...339
ALDE îşi umflă muşchii! Potrivit unui sondaj realizat la comanda partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, PNL...870
Prin Progarmul lucrări de întreținere parte carosabilă și trotuare pe anul 2018, strada pe care se efectuează...466
Membrii Consiliului Judeţean Constanţa se întrunesc, vineri, 27 aprilie a.c., în cadrul unei şedinţe ordinare, în...411
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, joi, referitor la proiectul de lege depus la Oficiul...519
Mihai Trăistariu a trecut la muzică lăutărească. Artistul a vorbit în direct la Antena Stars, despre deciziile...151
Andra nu este mulțumită de felul în care arată. Artista a mărtursit că de când a devenit mamă, a renunțat la...159
Simbol al cântecului popular românesc autentic, Maria Ciobanu se desparte definitiv de scenă, după ce a scris o...205
Steven Soderbergh va reveni pe marile ecrane după producţiile "Logan Lucky" şi "Unsane" cu un film despre scandalul...129
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în 2018, vor fi tipărite noi carduri de sănătate, în...887
Săptămâna trecută, cu prilejul controalelor pentru depistarea reziduurilor de pesticide, inspectorii Autorității...1481
Raed Arafat atrage atenţia că tot mai mulţi tineri sunt ademeniţi să încerce ţigările electronice prin campanii...1997
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că este importantă creşterea veniturilor...1456