REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Un polonez, primul străin acuzat de trădare în Indonezia, refuză să se prezinte la proces

Un polonez, primul străin acuzat de trădare în Indonezia, refuză să se prezinte la proces

Replica API 9 ianuarie 2019 | 00:00 315

Un cetăţean polonez care urma să compară marţi în faţa instanţei pentru acuzaţia de trădare în legătură cu presupusul ajutor dat rebelilor din provincia indoneziană Papua a refuzat să se prezinte la proces, a anunţat avocata sa, citată marţi de dpa.

În vârstă de 39 de ani, Jakub Fabian Skrzypski este primul străin pus vreodată sub acuzare pentru trădare în Indonezia, acuzaţie pentru care poate primi o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, potrivit avocatei Latifah Anum Siregar.

Skrzypski a refuzat să mănânce după ce a fost mutat într-un centru de detenţie din districtul Wamena, din Papua, şi insistă să fie judecat în capitala provincială Jayapura.

''Este deprimat şi refuză să se prezinte la proces. El s-a plâns de lipsa condiţiilor elementare, inclusiv a apei curate'', a explicat avocata Latifah Anum Siregar, adăugând că Skrzypski insistă că este nevinovat.

Procesul a fost amânat până la 14 ianuarie.

''Respingem acuzaţia că el a fost implicat în acte de trădare şi în acţiunile unei grupări separatiste'', a adăugat avocata. Potrivit acesteia, clientul său este un călător pasionat care a vizitat mai multe zone de conflict din lume pentru a cunoaşte mai bine istoria lor.

Jakub Fabian Skrzypski a intrat în Indonezia cu o viză turistică în luna iulie şi a fost arestat împreună cu trei localnici din Papua la finalul lunii august, în districtul Wamena.

Poliţia susţine că polonezul a avut acces la activităţile rebelilor din Papua pentru a prezenta ulterior presupusele încălcări ale drepturilor omului comise de forţele indoneziene şi că el le-a promis insurgenţilor să le furnizeze arme.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218