REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Un reprezentant al minorităţii, interimar la conducerea Prefecturii Constanţa

Un reprezentant al minorităţii, interimar la conducerea Prefecturii Constanţa

Replica API 25 decembrie 2014 | 00:32 514

Oprea a băgat şefii de deconcentrate în videoconferinţă, înainte de Crăciun

Oprea a băgat şefii de deconcentrate în videoconferinţă, înainte de Crăciun

Levent Mustafa Accoium

În urma accidentului aviatic de pe lacul Siutghiol, prefectul Radu Volcinschi a fost demis. Deşi se vehiculează tot felul de nume, privind viitorul reprezentant al Guvernului în teritoriu, până se va lua o decizie în acest sens, Levent Mustafa Accoium va conduce instituţia până la numirea unui nou prefect. Reamintim că Accoium a fost învestit subprefect în luna mai a acestui an, fiind susţinut de Uniunea Democrată Turcă din România.

De precizat faptul că ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a cerut marţi, 23 decembrie a.c., prefecţilor să se mobilizeze şi să trateze cu maximă responsabilitate fiecare misiune din perioada sărbătorilor de iarnă. Oprea a declarat că a aprobat Planul general de măsuri pentru această perioadă şi au fost stabilite priorităţile şi responsabilităţile fiecărei structuri din MAI. „Vă rog să vă planificaţi misiunile şi efectivele pentru gestionarea oricăror situaţii care ar putea apărea în această perioadă, inclusiv situaţii de urgenţă, generate de vremea nefavorabilă. Vreau să luaţi măsuri ca în fiecare structură să fie asigurat serviciul de permanenţă. Am dispus ca până pe 5 ianuarie să se acţioneze în medie cu peste 225 de mii de forţe, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri”, a spus Oprea, la videoconferinţa cu prefecţii. Potrivit ministrului de Interne, Poliţia Română va avea în misiune pe perioada sărbătorilor 10.500 de poliţişti zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de orice natură. Poliţia Rutieră a mobilizat la nivel naţional în medie pentru fiecare zi 1.600 de poliţişti şi peste 400 de radare. Gabriel Oprea a mai cerut structurilor răspunzătoare „vigilenţă sporită” pentru combaterea evaziunii fiscale şi intensificarea controalelor pentru verificarea modului de depozitare, transport şi valorificare a produselor alimentare. În ceea ce priveşte activitatea de deszăpezire, pentru secţiunea de autostrăzi şi drumuri naţionale sunt constituite stocurile de 91.800 tone de nisip, 36.600 tone de sare, 900 tone clorură de calciu şi 216 tone de alte produse antiderapante. Totodată, s-au instalat parazăpezi pe o lungime de 240 km de autostrăzi şi drumuri naţionale. MAI are prevăzute resursele necesare pentru continuarea misiunilor, a mai continuat Oprea.

Oprea, mesaj tranşant pentru prefecţi: Vreau seriozitate, vigilenţă şi reacţie rapidă la evenimente

Ministrul Gabriel Oprea a cerut prefecţilor să trateze cu responsabilitate maximă fiecare misiune din perioada sărbătorilor. „Domnilor prefecţi, vă cer să urmăriţi personal derularea acestor pregătiri. Tratăm această situaţie cu toată seriozitatea şi Poliţie va sancţiona de fiecare dată neîndeplinirea obligaţiilor de către administratorii de drumuri. Iar în luna aceasta au fost deja aplicate 9 sancţiuni contravenţionale pentru administratorii de drumuri. Vreau să fiţi foarte atenţi în special în judeţele unde nu s-au finalizat procedurile de achiziţie pentru serviciile de deszăpezire. Am făcut deja o informare primului-ministru cu situaţia exactă în ceea ce priveşte drumurile naţionale şi cele judeţene, pentru că nu vreau să avem persoane izolate, la care să nu putem să ajungem, în caz de zăpezi sau viscol. Ştiu că nu dumneavoastră sunteţi cei abilitaţi de lege să încheiaţi aceste contracte, dar ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu trebuie să verificaţi permanent care este situaţia contractării acestor servicii de deszăpezire. La nivelul tuturor armelor ministerului - Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră sau Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în toate aceste zile de sărbătoare se va asigura continuitatea la comandă. Indiferent că este Crăciun sau Anul Nou, vreau seriozitate, vigilenţă şi reacţie rapidă la evenimente. Zilnic veţi raporta la Centrul Operaţional de Comandă al MAI situaţia operativă şi rezultatele pe linia asigurării ordinii publice. Atât eu, cât şi secretarii de stat vă vom acorda tot sprijinul”, le-a transmis Oprea prefecţilor.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614