REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Un șobolan, printre rafturile de patiserie de la Lidl

Un șobolan, printre rafturile de patiserie de la Lidl

Virgil STOIAN 2 noiembrie 2022 | 13:29 23403

Un șobolan a fost găsit plimbându-se pe produsele de patiserie dintr-un supermarket Lidl. Momentul a fost filmat și a ajuns pe internet.

 

Clienții priveau revoltați, iar unii dintre ei chiar au început să filmeze. Clipul video a ajuns pe rețelele sociale, dar și la Comisariatul Județean al Protecției Consumatorului, care va merge în control.

Întreaga scenă ar fi fost surprinsă marți seara în Lidl Năsăud.

„Fiica mea, împreună cu o colegă, au văzut șoarecele aseară, înainte de ora închiderii, la Lidl Năsăud. Aproape zilnic fac cumpărături acolo și chiar cumpăr foietaj. Noi vrem doar să nu se mai întâmple, pentru că nu e normal”, a precizat  tatăl fetei care a filmat scena șocantă.

Imaginile filmate au ajuns la OPC încă de aseară, iar șeful instituției spune că inspectorii instituției vor merge în control, mai ales că n-ar fi prima dată când în Lidl Năsăud s-ar găsi nereguli.

„Am văzut și am primit video. Nu s-a făcut nicio sesizare oficială așa că ne vom autosesiza și vom merge în control acolo. Am înțeles că ar fi vorba de Lidl din Năsăud, iar acel Lidl a mai fost sancționat de noi când am făcut ultima acțiune. Dar cum spuneam, vom merge în control”, a spus Stelian Dolha, șeful OJPC Bistrița-Năsăud.

Un alt șobolan surprins la raftul cu biscuiți la Lidl Titan

Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva. Și anul trecut un șoarece a ajuns într-un supermarket Lidl și se plimba nestingherit printre rafturile cu biscuiți.

„Ce surpriză…. daca il cauta cineva pe ” Laurentiu” il găsiți în Lidl Titan ?”, scrisese o clientă în postarea ajunsă pe internet la vremea respectivă.

„Lidl Romania, ce îi dați să mănance, de e asa gras??”, „Să nu îl treziți”, „E oferta săptămânii la Lidl? La un pachet de biscuiți primești și un șoricel?”, „Lasă, băiete, biscuiții! Brânza nu-ți mai place?”, „Pe bune???”, au fost doar câteva din comentariile internauților care au văzut fotografiile cu animalul.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Badie reporteras fara cultura minima de biologie ;) daca ala era sobolan,inseamna ca sobolanii sunt elefanti??? Mai nene,ala era un amarat de soricel ;) ...
0
0
ba lidl,ai auzit expresia " se vinde ca piinea calda"?de ce p motii tineti porcariile din aluat congelat sa se raceasca,devenind tari ca naiba,si nu le puneti fierbintimpe raft?ce pr oaste de managerizde v.au zis asta????
4
2
Un șoubulan la Lidl fără bani caș
5
1
Boulangerie RATATOUILLE
8
1
Cel mai proaspat si natural produs al nostru!!
8
0
La anul pe vremea asta o sa fie delicatesa!!
9
1
Ce aveti ma cu el? E si el mic
12
1
Vai de capul vostru de jurnalisti ratati!
15
0
Isi face reclama pe facebook ! Numarul lui de telefon este 0751431877! Cand la m sunat si ia m spus de calitatea prajiturilor , ca nu au fost bune si alte chestii , ma jignit , si mi a raspuns ironic ! Nu recomand aceasta cofetarie !
0
6
Replica, ziar de kkt! Ala e sobolan?
16
1
Vinde prajituri cu gandaci ! Am comandat niste platouri de la el , eu locoiesc in braila ! Cand am ridicat prajiturile de la laborator , rafturile pline de mizerie , praf peste tot ! De prajituri ce sa zic facute numai cu ameloatori , calitate foarte p*****a ! Din cate stiu are 2 puncte in galati , si vrea sa deschida si in braila ! Nu recomand aceasta cofetarie !
1
5
e un biet ...chi tac, vrea si el s- a traiasca ...bine avand totul pe rafturi cat or mai fi pline!
9
0
A ajuns si acolo chitacul de Istria....
12
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614