REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Un șofer BĂUT a provocat un accident rutier în stațiunea Mamaia!

Un șofer BĂUT a provocat un accident rutier în stațiunea Mamaia!

Replica API 18 mai 2016 | 13:49 318

Două autoturisme au fost avariate în urma unui accident rutier petrecut în stațiunea Mamaia, miercuri, 18 mai. Ulterior, oamenii legii au stabilit că șoferul vinovat se afla sub influența băuturilor alcoolice, întocmindu-se dosar de cercetare penală.

Nefericitul eveniment s-a petrecut în jurul orei 10.40, pe bulevardul Mamaia, în zona hotelului Majestic. Un șofer a încercat să taie linia dublă continuă, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care rula regulamentar. În urma impactului, ambele vehicule, un Audi și un Opel, au fost avariate, iar o persoană (șoferul vinovat) a fost rănită. Cadrele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au ajuns la fața locului, stabilind că este vorba despre un pacient în vârstă de 47 de ani, care a suferit un traumatism cranian, însă a refuzat transportul la spital. În primă fază, cel ce a produs accidentul a refuzat să colaboreze cu oamenii legii, ulterior revenind la sentimente mai bune. Astfel, s-a stabilit că se afla sub influența băuturilor alcoolice. "În data de 18.05.2016, în jurul orelor 10.57, S.N.G., bărbat de 47 ani, din Constanţa, fiind sub influienţa băuturilor alcoolice (0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat) a condus autoturismul marca Opel Astra pe bulevardul Mamaia din staţiunea Mamaia, pe banda nr. 1, dinspre Constanţa către Năvodari. Ajungând în dreptul Hotelului Majestic, a efectuat viraj stânga pentru a întoarce, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi A6, condus în aceeaşi direcţie de mers dar pe banda a III-a de către A.M., bărbat de 37 de ani, din Năvodari. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto S.N.G", potrivit polițiștilor rutieri. Cei aflați la fața locului au specificat și faptul că acesta ar fi încercat să fugă de la fața locului, lucru infirmat de către polițiști. A fost deschis un dosar de cercetare penală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218