Un stop cardiac şi un cancer de prostată, cauzele morţii lui Sidney Poitier
Un stop cardiac, combinat cu un cancer de prostată şi Alzheimer, au fost motivele care au provocat moartea, la 6 ianuarie, a actorului Sidney Poitier, a informat marţi portalul TMZ, citat de EFE și Agerpres.
Sidney Poitier
Este ceea ce a comunicat Departamentului de Sănătate Publică al comitatului Los Angeles (California) despre decesul lui Sidney Poitier, primul actor afro-american care a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare în filmul "Lilies of The Field" în 1963.
Actorul care şi-a petrecut copilăria în Bahamas, a fost al doilea artist afro-american laureat cu Oscar, după actriţa Hattie McDaniel, care a fost recompensată cu premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar pentru interpretarea sa din filmul "Pe aripile vântului".
Cu câţiva ani înainte, în 1958, Poitier s-a consacrat ca primul actor de culoare care a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul său din filmul "The Defiant Ones".
În peste jumătate de secol de carieră, Sidney Poitier a jucat în peste 40 de filme, precum clasicele "Guess who's coming to dinner", de Stanley Kramer, "In the heat of the night", de Norman Jewison, sau "To Sir, with Love", de James Clavell.
Sidney Poitier, actor şi de asemenea regizor, a fost un adevărat idol la Hollywood, iar în 2002 a primit un Oscar onorific, pe care Academia Americană de Film îl acordă personalităţilor care au influenţat industria cinematografică.
În 2016, el a fost distins cu Premiul BAFTA Fellowship pentru realizări remarcabile în timpul activităţii sale cinematografice şi cu Premiul Icon din partea African-American Film Critics Association (AAFCA)

Oana Roman e disperată! După ce reușise să slăbească spectaculos, a luat trei kilograme, de Paște! Acum Oana a...371
Războiul public dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălau s-a reluat! Cântăreața a decis să facă lumină în...372
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...473
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...230


ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 10.51 m/s
Presiune: 1023 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...202
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...203
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...279
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....230


Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1799
În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...1093
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...428
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...355
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...243
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...205
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2308
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...512
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3478
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2332
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11407
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5056
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...473
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...262
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...230
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...267
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...176
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...208
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...189
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...165
Multă lume suferă de balonare astfel că aflăm de la ce apare această senzaţie de disconfort. Expertul în boli...258
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...343
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că secretarul de stat Tiberiu Brădățan, care a spus că pastilele de iod...221
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...174