REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Un TIR a DERAPAT pe un drum din Constanța: TRAFIC BLOCAT

Un TIR a DERAPAT pe un drum din Constanța: TRAFIC BLOCAT

Replica API 29 iunie 2018 | 03:13 508

În dimineața de joi, 28 iunie, un autotren a derapat pe DN 22, ajungând să ocupe toată strada, în zona localității Ștefan cel Mare. Se pare că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. În circa 30 de minute, circulația rutieră a fost reluată în zonă!

Pe vreme rea, oamenii legii vă recomandă să acordați un plus de atenție și concentrare la volan. Ploaia și vântul îngreunează circulația rutieră, de aceea trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de rulare. Fiți atenți în special la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Nu opriți și nu staționați în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe. Dacă traficul este aglomerat, precipitaţiile precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul! Fiți politicoși cu ceilalați participanți la trafic și nu blocaţi intersecţiile. Nu depăşiți coloanele de autovehicule. Dacă vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare! Astfel, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie sau ninsoare, când din sensul opus se apropie alte vehicule.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Atat il duce capul sa scrie precis este frustat.
4
3
Mata este se pare o vaca si tactu un mare bou,o zi buna sa ai
4
5
Toti jegosii ajung soferi de tir
10
4

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614