REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Un turc şi un sirian, reţinuti de poliţiştii de frontieră de la Ostrov

Un turc şi un sirian, reţinuti de poliţiştii de frontieră de la Ostrov

Replica API 15 iulie 2017 | 20:56 330

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Sectorul Poliţiei de Frontieră Ostrov au depistat un cetăţean turc şi un cetăţean sirian care au trecut ilegal frontiera de stat, din R. Bulgaria în România, cu scopul de a ajunge în Germania.

 În data de 14.07.2017, în jurul orei 06.10, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Ostrov de la debarcaderul trecerii cu bacul a oprit pentru legitimare şi control o persoană de sex masculin, care a prezentat o carte de identitate ce purta însemnele R. Bulgaria.

Deoarece lucrătorii noștri au avut suspiciuni asupra autenticității documentului prezentat, l-au condus pe cel în cauză la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este de cetăţenie turcă și are 45 de ani. Din declaraţiile celui în cauză a reieşit faptul că a trecut ilegal frontiera deoarece dorea să ajungă în Germania.

 În aceeaşi zi, în jurul orei 09.10, în baza unei informaţii, un alt echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorul P.F. Ostrov s-a deplasat până pe insula Hopa (de pe Dunăre), pentru identificarea unei persoane de sex masculin care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Ajunşi la faţa locului, poliţiștii de frontieră au legitimat un cetăţean sirian care avea asupra sa documente înscrise cu litere chirilice și arabe, un document cu fotografia persoanei care atesta statutul de solicitant de azil în R. Bulgaria, haine ude de schimb într-o pungă de plastic, cinci cartele SIM telefonice si un telefon mobil.

Persoana a fost condusă la sediul Sectorului de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor.

Astfel, s-a stabilit faptul că bărbatul a traversat înot fluviul Dunărea, de pe malul bulgăresc pe cel românesc, pe insula Hopa, cu ajutorul unui GPS, intenționând să ajungă în localitatea Călăraşi.

Din declaraţiile celui în cauză a reieşit faptul că este cetăţean sirian, în vârstă de 26 de ani şi a trecut ilegal frontiera deoarece dorea sa ajungă în Germania.

Pe numele celor doi, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare cercetării penale pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, iar pentru cetățeanul turc şi pentru fals privind identitatea.

La finalizarea verificărilor specifice, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a protocolului român-bulgar, în vederea predării persoanelor către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369