Un vârstnic care aproape a spulberat un pieton, amendat și lăsat fără permis. Video
Un vârstnic care aproape a spulberat un pieton, amendat și lăsat fără permis. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUrmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la un conducător auto, care ar fi circulat pe bulevardul Tomis, din Municipiul Constanța, pe banda destinată exclusiv transportului public de persoane și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate, au identificat conducătorul autoturismului, ca fiind un bărbat de 70 de ani.
Acesta a fost invitat la sediul poliției, unde i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale pe care nu le-a respectat.
Ulterior, bărbatul în cauză a semnat procesul-verbal de constatare a contravenției, prevăzut cu amendă, fără a face alte mențiuni.
Totodată, polițiștii au luat măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 60 de zile.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News