rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Momente cumplite la Năvodari

Un violator eliberat condiţionat a mai distrus o viaţă: şi-a siluit propria nepoată

Copilărie distrusă! O fată caută puterea să uite infernul în care a aruncat-o cel care trebuia să o ocrotească. Este vorba despre o minoră de 14 ani, care a trecut prin clipe cumplite în seara de duminică, 25 ianuarie. Aceasta a fost obligată de unchiul său să intreţină raporturi sexuale cu acesta. După ce a reuşit să scape, fata a fugit la Poliţie şi a relatat prin ce a trecut. Violatorul a fost încătuşat de oamenii legii şi arestat preventiv, pentru 30 de zile.

Ionuţ Costache, de 30 de ani, a stat mai mult prin Tulcea, acolo unde a şi fost condamnat, culmea!, tot pentru viol, în anul 2011. A primit patru ani de închisoare, dar a fost eliberat condiţionat în vara anului 2014. Cum nu avea unde să stea, fratele său s-a oferit să-l ajute. Astfel, i-a propus să locuiască la Năvodari, cu el şi cu familia sa. Numai că un gest de omenie s-a transformat într-un coşmar, cea mai afectată fiind copila de numai 14 ani, nepoata lui Ionuţ. Din câte se pare, în seara de 25.01.2015, fiind singur cu minora, a tăbărât pe ea şi a constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu el. După ce a reuşit să scape din mâinile monstrului, copila fugit direct la Poliţie, acolo unde a relatat prin ce a trecut. Oamenii legii au demarat o anchetă, reţinându-l pe suspect pentru 24 de ore, după care a fost propus spre arestare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Reamintim faptul că o altă minoră de 13 ani din comuna constănţeană Târguşor a cărei mamă este plecată la muncă în străinătate a fost violată de tatăl vitreg, în prezent bărbatul fiind arestat. Bărbatul a intrat în cameră peste fată şi a obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu el. A doua zi, fata a mers la sediul Postului de Poliţie din Târguşor şi l-a reclamat pe tatăl vitreg, care a fost reţinut de oamenii legii. Iniţial, el nu şi-a recunoscut fapta, dar medicii legişti au confirmat violul şi a fost băgat după gratii.

Liliana CHIRU

marţi, 27 ianuarie 2015158
Comentarii

40Sarkiz(27 ian 18:40)
Pai daca ele nu se simt sa dea pasarica , normal ca omul a trecut la treaba. Astea se freaca de la 12 ani pe bani si cred ca nu i-a platit fetei cat trebuia si l-a dat in gat la politie.
04gigel(27 ian 14:33)
Sa-i taie bilutele, sau poate omul daca a mai fost condamnat pentru viol ii place sa fie fetita la parnaie.
05SOLO(27 ian 08:24)
asta , trebuie ... spinzurat. Pacat ca avem legi ... blinde !
mai mult...Replica
19 mai 11:24Replica„KAMIKAZE” pe șoselele din județul Constanța: ȘOFERI FĂRĂ PERMIS sau BEȚI PULBERE!

Sfârșiturile de săptămână umplu șoselele de șoferi care se urcă la volanul unor autoturisme radiate din...729

19 mai 00:00ReplicaBărbat mort într-o sală de fitness din Constanţa!1029
18 mai 17:49ReplicaDorel de la Drumuri asfaltează Autostrada Soarelui pe ploaie torențială! VIDEO1112
18 mai 10:42ReplicaMinistrul Afacerilor Externe din Madagascar: „Radu Mazăre nu a evadat”

Ministrul Afacerilor Externe din Madagascar ar fi negat informaţia răspândită de România TV, potrivit căreia Radu...2768

18 mai 10:52ReplicaAccident TERIBIL: maşină FĂCUTĂ PRAF!3322
18 mai 00:00ReplicaFost PRIMAR, condamnat cu executare! Procurorii: Consilierii îşi aduceau aminte de o şedinţă care NU a existat!2822
18 mai 00:00ReplicaDEZNODĂMÂNT ŞOCANT! Inculpaţii au SCĂPAT de PROCES, iar MARTORUL a fost CONDAMNAT

A avut calitate de martor într-un dosar de lovire sau alte violențe, s-a contrazis în declarații, alegând să le...2608

18 mai 00:00ReplicaÎncă o SERIE de şoferi care au pus traficul rutier în PERICOL! Unul are 73 de ani!1508
18 mai 00:00ReplicaA făcut SCHIMB de MAŞINI şi şi-a dat seama că NU are acte! Iată ce a făcut şi cum s-a dus la ÎNMATRICULĂRI2017
18 mai 00:00ReplicaO mică firmă din Constanţa a primit patru contracte de milioane de la o primărie din judeţ

O mică firmă de arhitectură din Constanța a dat lovitura vieții sale după ce a primit nu mai puțin de patru...2076

18 mai 04:18ReplicaDana Dumitrescu vrea înapoi la şefia Teatrului de Stat! Horia Ţuţuianu: ‘Mandatul ei nu mai poate continua’879
18 mai 00:00ReplicaDISPUTE în CJC: ‘Nu am văzut iniţiative constructive de la consilierii PNL ci doar idei promovate politic!’691
Vremea
27.2°18.5° - 28.9° duminică, 19 mai 2019
nori împrăștiațiUmiditate: 52%
Vânt: 4.21 m/s din NV
Presiune: 1008.86 milibari

Loto
6/4921217204246
5/402619293427
joker132338414214
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 mai 00:00SportFC Botoșani – Gaz Metan Mediaș 1-0!

Edi Iordănescu (40 de ani), curtat asiduu de Gigi Becali pentru a veni la FCSB, priveşte neputincios declinul echipei...247

18 mai 00:00SportMirel Rădoi a anunţat un lot lărgit de 33 de jucători pentru Campionatul European Under-21

Selecţionerul reprezentativei Under-21, Mirel Rădoi, a anunţat vineri un lot lărgit de 33 de jucători din care îi...325

18 mai 00:00SportPochettino va fi pe banca lui Tottenham la finala Ligii Campionilor după ce UEFA a suspendat o sancţiune împotriva sa

Tottenham Hotspur îl va avea pe antrenorul Mauricio Pochettino pe bancă în meciul din finala Ligii Campionilor, după...270

18 mai 00:00SportCasillas se simte bine şi dezminte retragerea din activitate

Portarul spaniol al echipei de fotbal FC Porto, Iker Casillas, a anunţat vineri, pe Twitter, că se simte bine după ce...403

Local
18 mai 00:06LocalSe întâmplă în Constanța: acel moment când ești BIVOL și crezi că ți-ai luat bulevard!

Cum nu există pădure fără uscături, nici șoferii nu se pot lăuda că sunt 100% corecți. Iar în cazul de față...3534

18 mai 00:19LocalAccident la un hotel din Eforie: o personă a căzut cu scara peste o femeie!

Cadrele medicale ale SAJ au fost solicitate să intervină, vineri, 17 mai, în Eforie Nord, la hotel Miraj, acolo unde...1557

18 mai 00:19LocalConstănțenii au trecut la ADOPTAT căței de la adăpostul de pe Vârful cu Dor! Iată condițiile

Tot mai mulți constănțeni își aleg un animal de companie din rândul cățeilor care ajung la Adăpostul public...463

18 mai 00:08LocalPolițiștii Secției 3, CONTROALE pe străzi: au depistat și tineri care se drogau

Poliţişti din cadrul Secției 3, la data de 16 mai a.c., în intervalul orar 16.00 - 20.00, au desfășurat o acțiune...1618

18 mai 00:18LocalBraconieri prinși în flagrant de polițiștii constănțeni: unul vindea pește în parcare!

Polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă, la data de 16 mai a.c., în jurul orei 13.50, au descoperit două...1411

18 mai 00:13LocalAUDIERI în dosarul MORȚII lui Răzvan Ciobanu! Iată despre cine e vorba! VIDEO

Cercetările în cazul morții lui Răzvan Ciobanu Continuă. Până acum, oamenii legii au infirmat toate zvonurile...4049

18 mai 00:16LocalSfinții Împărați Constantin și Elena, cinstiți la Constanța. PROCESIUNE RELIGIOASĂ și Festivalul Național de Artă Corală!

Cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, duminică, 19 mai, IPS Teodosie, Arhiepiscopul...793

18 mai 00:15LocalMuzeul Militar „Regele Ferdinand I” Constanța nu participă la Noaptea Muzeelor

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”-Filiala Constanța anunță publicul constănțean, pe inimoșii...477

18 mai 00:12LocalInițiativa antreprenorială, testată în două concursuri la Liceul „Ovidius” Constanța

Joi, 16 mai a.c., la Liceul Teoretic OVIDIUS din Constanța s-a desfășurat, faza finală a concursurilor regionale:...325

18 mai 00:25LocalLecții despre viață la Liceul de Marină: despre consumul de alcool, tutun și droguri!

Liceul de Marină din Constanţa a organizat mai multe activităţi de prevenire a consumului de alcool, tutun şi...343

Politică
18 mai 00:00PoliticăALDE Constanţa şi-a propus să obţină un scor de 15% la nivelul judeţului

ALDE Constanţa şi-a propus să obţină 15% dintre voturile electoratului din judeţ la alegerile europarlamentare,...284

18 mai 00:00PoliticăRovana Plumb: Nu mai acceptăm dublul standard

Rovana Plumb, cea care deschide lista pentru alegerile europarlamentare a PSD, trage din nou un semnal de alarmă în...263

18 mai 00:26PoliticăReacția SPUMOASĂ a lui Traian Băsescu la zvonul evadării lui Radu Mazăre

Fostul președinte Traian Băsescu s-a amuzat vineri seară de vestea unei posibile evadări a lui Radu Mazăre din...1267

18 mai 00:25PoliticăREACȚIA firmei de turism pârâtă la Parchetul General: Compania nu sprijină un partid ori un candidat. Nu ne lăsăm intimidați!

După ce Autoritatea Electorală Permanentă a trimis Parchetului General o sesizare privind Loteria Publicitară...524

18 mai 00:00PoliticăGeorge Vişan: Ne punem speranţa într-un viitor Parlament European în care România să câştige la capitolul respect şi demnitate

"Demnitatea este o calitate de care nu ne putem debarasa, la nivel declarativ, de discurs sau la nivel de simțire....278

18 mai 00:24PoliticăConsiliul Judeţean a semnat, în perioada 2016 - 2019, proiecte în valoare de aproximativ 76 milioane de euro

...493

18 mai 23:07PoliticăBăsescu, reacţie faţă de iniţiativa UDMR: 'Limba română este limba oficială a statului român şi orice politician este obligat să cunoască limba statului'

Traian Băsescu a declarat, joi, la Ploieşti, că iniţiativa Partidului Civic Maghiar, de a elimina proba de limba...470

18 mai 00:23PoliticăDILEME despre Festivalul Mamaia. Țuțuianu: „Nu am să lipesc imaginea CJC de un personaj!”

Planul pentru reluarea Festivalului Mamaia, în toamna lui 2019, încă nu este bătut în cuie! Președintele...799

18 mai 00:22PoliticăŢuţuianu despre Teatrul de vară „Soveja”: Eu am marşat pe ideea de a face două săli în acel loc

În cadrul unei conferinţe de presă pe care preşedintele CJC a susţinut-o vineri, 17 mai a.c., după şedinţa...542

18 mai 00:12PoliticăRadu Tudor, după decizia Guvernului Dăncilă care a enervat SUA: 'Cât era de comunist, Ceauşescu a luat pentru România tehnologie NATO'

După ce secretarul american al Energiei, Rick Perry, şi-a exprimat îngrijorarea pentru faptul că România vrea să...799

Monden
18 mai 00:00MondenEurovision 2019. Ester Peony, reprezentanta României, nu s-a calificat în finală

După cea de-a doua semifinală Eurovision 2019, s-au calificat artiştii reprezentând: Macedonia de Nord- Tamara...241

18 mai 00:00MondenEurovision 2019. Ester Peony, reprezentanta României, nu s-a calificat în finală

După cea de-a doua semifinală Eurovision 2019, s-au calificat artiştii reprezentând: Macedonia de Nord- Tamara...264

18 mai 00:00MondenBrigitte Sfăt vorbește despre trecutul amoros al lui Florin Pastramă. „Mi-a spus că a avut o relație de 10 ani și nu a înșelat-o pe iubita lui”

Brigitte Sfăt a fost prezentă în platoul emisiunii La Măruță, de la Pro TV, unde a vorbit despre trecutul amoros...263

18 mai 00:00MondenIulia Albu o critică pe Andreea Marin. „Începe să semene suspect de mult cu Sânziana Buruiană”

Iulia Albu a comentat una dintre cele mai recente apariții ale vedetei de televiziune Andreea Marin. Fashion-editorul...292

18 mai 00:00MondenPovestea emoționantă a numelui ales de Ștefan Bănică pentru fiul lui

Zi fericită pentru Ștefan Bănică și soția lui, Lavinia Pârva! Cei doi au devenit părinții unui băiețel...312

18 mai 17:15MondenVești bune de la soția lui Mihai Constantinescu: „Este stabilizat, dar trebuie să se refacă”

Soţia interpretului de muzică uşoară Mihai Constantinescu, Simona Secrier, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că...345

18 mai 00:00MondenEurovision 2019 - Malta va deschide marea finală de sâmbătă, care va fi încheiată de reprezentantul Spaniei

Malta va deschide ordinea intrării în concurs la marea finală a Eurovision 2019, care se va desfăşura sâmbătă...210

18 mai 00:00MondenTrupa The Rolling Stones pleacă din nou în turneu, după operaţia suportată de Mick Jagger

Trupa The Rolling Stones a anunţat joi că va începe pe 21 iunie un turneu în Statele Unite şi Canada, amânat...201

18 mai 00:00MondenJohn Wick, asasinul care ameninţă supremaţia supereroilor din „Avengers: Endgame“

'Avengers: Endgame' va înfrunta în acest weekend un inamic real la box office-ul american prin lansarea pe marile...230

18 mai 00:00MondenPremiile Oscar: Se împlinesc 90 de ani de la prima gală, mult mai scurtă şi mai discretă

Nu au durat decât 15 minute dar au schimbat pentru totdeauna cinematografia. Joi se împlinesc 90 de ani de la primele...208

Mapamond
18 mai 00:00MapamondUE creează o listă neagră pentru sancţionarea responsabililor de atacuri cibernetice din afara Uniunii

Uniunea Europeană a decis vineri să creeze o listă neagră pentru sancţionarea responsabililor de atacuri...210

18 mai 00:00MapamondIran/SUA: Rachetele iraniene pot lovi navele americane în Golf

Rachetele cu rază scurtă de acţiune ar putea lovi navele de război americane în Golf, a afirmat vineri un...249

18 mai 00:00MapamondPartidul ungar Fidesz şi cel polonez PiS, marii absenţi ai summitului naţionaliştilor europeni de la Milano

Partidul Fidesz al premierului naţional-conservator al Ungariei, Viktor Orban, precum şi partidul polonez Lege şi...208

18 mai 00:00MapamondFacebook a închis peste 250 de conturi false care vizau influenţarea alegerilor din diverse ţări

Facebook a închis 265 de conturi, pagini şi grupuri de pe platformele reţelei sociale, afirmând că materialul...202

18 mai 00:00MapamondPreşedintele Comisiei pentru Brexit: Un nou referendum este mai probabil dacă negocierile cu laburiştii eşuează

Un nou referendum asupra retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) este mai probabil dacă negocierile...215

18 mai 00:00MapamondSUA: Chelsea Manning trimisă din nou în închisoare

Un judecător federal a dispus joi trimiterea după gratii a fostei analiste militare americane Chelsea Manning pentru...235

18 mai 00:00MapamondDupă Austria, Germania are în vedere interzicerea portul vălului islamic în şcoli

Guvernul german analizează la rândul său interzicerea vălului islamic în şcoli, într-o ţară cu peste cinci...214

18 mai 00:00MapamondDonald Trump doreşte un sistem de imigraţie bazat pe "merit"

Preşedintele american, Donald Trump, a promis joi un sistem de imigraţie care să integreze mai mulţi muncitori...219

18 mai 00:00MapamondPatru militanţi pro-Maduro care ocupau de săptămâni ambasada Venezuelei de la Washington au fost arestaţi

Patru protestatari care sprijineau guvernul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro au fost arestaţi joi în ambasada...217

18 mai 00:00MapamondMatteo Salvini, investigat pe motiv că ar fi folosit zboruri din bani publici în scop de campanie

Vicepremierul italian Matteo Salvini este investigat pentru o posibilă utilizare inadecvată a unor zboruri de stat în...206

Sănătate
18 mai 00:10SănătateHoria Ţuţuianu despre Spitalul Regional: Singura cerinţă pe care am avut-o şi o am este ca acesta să fie în Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu a susţinut vineri, 17 mai a.c., o conferinţă...610

18 mai 00:10SănătateSpitalul Județean Constanța s-a alăturat campaniei „Salvează vieți: igiena mâinilor”

Micuții pacienți din secțiile Pediatrie și Chirurgie Pediatrică dar și însoțitorii lor au participat, vineri, 17...303

18 mai 00:11SănătateLecții despre infecția cu HIV/SIDA și stand-up comedy în școlile din Constanța

Aproximativ 1.500 de elevi din județul Constanța vor participa luna aceasta la sesiuni educative pentru prevenirea...318

17 mai 00:00SănătateCongresul Național de Anatomie aduce medici de renume la Constanța!

Constanța găzduiește, în perioada 16 – 18 mai a.c., a XX-a ediție a Congresului Național de Anatomie, eveniment...376

11 mai 17:50SănătateIntervenție chirurgicală dificilă, realizată la Spitalul Județean Constanța

Un bărbat de 30 de ani, adus în stare critică la UPU Constanța, în urma unui accident rutier petrecut în Tulcea, a...3607

10 mai 17:50SănătateCentrul medical Pozimed a fost preluat de Rețeaua Regina Maria

Reprezentanții Rețelei de sănătate Regina Maria au anunțat, joi, 9 mai a.c., preluarea Centrului medical Pozimed,...1739

8 mai 17:51SănătateLinie laparoscopică videoghidată, la Spitalul Medgidia

Spitalul Municipal Medgidia are o nouă linie laparoscopică videoghidată de ultimă generație, achiziționată cu...809

4 mai 18:05SănătateEchipamente moderne pentru Spitalul Medgidia

Spitalul Municipal Medgidia va beneficia de o nouă unitate de laparoscopie. Aceasta a fost achiziționată și donată...992

3 mai 01:13SănătateMii de pacienţi, prezenţi la Spitalul Judeţean Constanţa în minivacanţă

Mii de pacienți, investigați și tratați la SCJU Constanța, în timpul minivacanței de Paște și 1 Mai. 868...897

29 apr 01:20SănătateINVESTIGAȚII MODERNE pentru bolnavii cardiaci, la Spitalul Județean Constanța

Investigații noi pentru pacienții din cadrul secției Clinice Cardiologie. Trei coronarografii au fost efectuate în...1659