REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ungaria, penalizată dur. UE a blocat fonduri de 495 milioane de euro

Ungaria, penalizată dur. UE a blocat fonduri de 495 milioane de euro

Replica API 14 martie 2012 | 00:00 209

Miniştrii de finanţe din UE au decis marţi să blocheze fonduri în valoare de 495 de milioane de euro destinate Ungariei, din cauza deficitului bugetar excesiv al acestei ţări, informează AFP.

Ungaria a adus anul trecut deficitul bugetar sub 3% din PIB, dar acest fapt s-a datorat în mare parte naţionalizării fondurilor private de pensii. Comisia consideră că măsura nu este o corecţie structurală a deficitului, potrivit Mediafax. Autorităţile de la Budapesta au timp până în septembrie pentru a demonstra CE că pot realiza o ajustare sustenabilă a deficitului, care să coboare sub 3% din PIB anul viitor, după renunţarea la măsurile excepţionale, precum taxele speciale impuse în anumite sectoare. Comisia anticipează că Ungaria va avea anul viitor un deficit bugetar de 3,25%, dacă nu va lua noi măsuri. Premierul ungar Viktor Orban, care vrea să obţină un împrumut preventiv de la FMI pentru reducerea costurilor împrumuturior, a declarat anterior că se aşteaptă la o astfel de decizie din partea miniştrilor UE, care va fi "de natură tehnică", dar a adăugat că Ungaria nu va pierde niciun ban din fondurile UE, în 2013. Diplomaţii au spus că decizia are rolul că arate că CE dispune de mijloacele de a penaliza statele cu politici bugetare indisciplinate. "Mesajul pentru Ungaria, dar şi pentru alte state este clar. Trebuie să respecte angajamentele în domeniul bugetar pentru a recâştiga încrederea pieţelor", a spus un al doilea diplomat, adăugând că aproape toţi membrii UE sunt în favoarea suspendării fondurilor Ungariei. State precum Italia, ale căror costuri de finanţare au urcat la sfârşitul anului trecut la niveluri nesustenabile, pledează pentru un tratament mai flexibil. Autorităţile de la Madrid au anunţat recent că vor depăşi ţinta de deficit de 4,4% convenită cu Comisia Europeană pentru acest an. Pactul de Stabilitate şi Creştere prevede un deficit maxim de 3% din PIB. Liderii europeni, cu excepţia celor din Marea Britanie şi Cehia, au semnat la începutul acestei luni un pact fiscal pentru înăsprirea controlului bugetar.

Sursa:Realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367