REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Unitatea 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă a fost repornită

Unitatea 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă a fost repornită

Replica API 14 iunie 2012 | 00:00 242

Program de întreţinere preventivă şi corectivă

Program de întreţinere preventivă şi corectivă

Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a anunţat ieri finalizarea cu succes a lucrărilor de oprire planificată pe anul 2012 a Unităţii 1 a Centralei Nucleaeroelectrice Cernavodă. Sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat ieri, 13.06.2012, ora 01:49. Potrivit Nuclearelectrica, în perioada opririi planificate au fost efectuate lucrările programate care se pot efectua numai cu centrala oprită, din cadrul următoarelor patru programe principale ale centralei: Programul de întreţinere preventivă şi corectivă care include verificarea şi repararea echipamentelor; Programul de inspecţii obligatorii; Programul de testare obligatorie, conform cerinţelor CNCAN, care se poate efectua numai cu central oprită; Programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme/echipamente/componente.

Lucrări executate în condiţii de siguranţă

Toate lucrările planificate au fost executate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, susţin cei de la Nuclearelectrica. Conectarea Unităţii 1 la Sistemul Energetic Naţional a fost realizată cu 52 de ore în avans faţă de graficul preconizat, întregul volum de lucrări planificate fiind realizat. Această performanţă deosebită completează rezultatele obţinute în anul 2011 care au consacrat centrala de la Cernavodă în rândul celor mai performante centrale nucleare din lume, mai spun oficialii Nuclearelectrica.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108