REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Universitatea Cluj - FCSB, în optimile de finală ale Cupei României. Dinamo reîntâlnește Foresta Fălticeni, cel mai mare coșmar din istoria sa

Universitatea Cluj - FCSB, în optimile de finală ale Cupei României. Dinamo reîntâlnește Foresta Fălticeni, cel mai mare coșmar din istoria sa

Replica API 1 octombrie 2019 | 20:43 344

Vicecampioana FCSB va întâlni formaţia din Liga a II-a, Universitatea Cluj, în optimile de finală ale Cupei României la fotbal conform tragerii la sorţi efectuate, luni, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.

Tot în aceeaşi fază a competiţiei, finalista ediţiei trecute a Cupei României, Astra Giurgiu, va juca împotriva formaţiei Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Dinamo va juca la revelația acestei ediții, Foresta Fălticeni. ”Câinii” vor înfrunta astfel cel mai mare coșmar din istoria clubului. În anul 2000, Dinamo a pierdut cu 4-5 meciul jucat acasă cu Foresta, după ce, în minutul 62, conducea cu 4-0. A urmat însă una din cele mai spectaculoase reveniri din istoria fotbalului, iar moldovenii s-au impus cu 5-4.

Programul complet al meciurilor din optimile de finală ale Cupei României este următorul:

Sănătatea Cluj - Petrolul Ploieşti

Foresta Suceava - FC Dinamo

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Astra Giurgiu

Academica Clinceni - FC Botoşani

Universitatea Cluj - FCSB

Metalul Buzău - CSM Politehnica Iaşi

FC Voluntari - Universitatea Craiova

CS Mioveni - FC Hermannstadt

Partidele vor avea loc în perioada 29-31 octombrie cu începere de la ora 14.30, cu excepţia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit ulterior de FRF.

Jocurile din optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Pentru instalaţiile mobile de nocturnă este obligatorie depunerea la FRF cu 10 zile înainte de disputarea jocului a certificatului instalaţiei de nocturnă emis de constructor, prin care sa se ateste conformitatea instalaţiei cu prevederile art. 40.10 din ROAF, precum şi dovada instalării acesteia. În cazul în care se întâlnesc echipe din categorii diferite şi echipa organizatoare nu deţine instalaţie de nocturnă, la cererea echipei care deţine această facilitate şi, cu acordul celeilalte echipe, jocul se poate disputa pe terenul echipei care deţine instalaţie de nocturnă.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, "Organizarea şi programarea Cupei României". În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Conform ROAF, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum 3 înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute. În situaţia jocurilor în care se vor disputa reprize de prelungiri, este permisă efectuarea a 4 înlocuiri de jucători, cu condiţia ca a 4-a înlocuire să se efectueze numai în reprizele de prelungiri.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367