REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

UNPR pune condiţii pentru încheierea protocolului cu PDL

UNPR pune condiţii pentru încheierea protocolului cu PDL

Replica API 7 martie 2012 | 00:00 219

UNPR pune condiţii pentru încheierea protocolului cu PDL în vederea alegerilor locale, respectiv promovarea Legii privind taxarea averilor mari şi revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior aplicării măsurilor de austeritate.

Conform unui comunicat al UNPR remis agenţiei MEDIAFAX, o echipă a Uniunii a participat, marţi, la o întâlnire cu reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal, în cadrul căreia PDL a propus încheierea unui protocol de susţinere reciprocă a candidaţilor la alegerile locale.

"UNPR a adus două amendamente, o decizie în acest sens din partea partenerilor fiind aşteptată în cursul zilei de mâine. Primul amendament se referă la susţinerea şi promovarea de către PDL a Legii privind taxarea averilor foarte mari, proiect legislativ iniţiat de UNPR care poate aduce anual la buget circa 3 miliarde de euro. Al doilea amendament prevede revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior aplicării măsurilor de austeritate imediat ce condiţiile economice vor permite acest lucru" , precizează sursa citată.

Echipa UNPR care a participat la discuţii a fost condusă de secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, fiind formată din Ion Toma, secretarul general adjunct al Uniunii, Şerban Mihăilescu, liderul grupului parlamentar progresist din Senat, Eugen Nicolicea, liderul grupului progresist din Camera Deputaţilor, vicepreşedintele Gheorghe Emacu şi Cristian Popescu Piedone, prim-vicepreşedinte Liga Naţională a Aleşilor Locali ai UNPR.

PDL a decis să încheie un protocol de colaborare cu UNPR, a declarat, duminică, preşedintele PDL, Emil Boc, arătând că cele două formaţiuni se vor susţine reciproc în alegerile locale şi că această decizie a fost luată ca urmare a relaţiei privilegiate dintre cele două partide.

"PDL a decis, având în vedere relaţiile privilegitate, să încheie un protocol de colaborare, de susţinere, nu alianţă electorală, cu UNPR, fiind mandatată conducerea partidului să finalizeze acest protocol, ca urmare a relaţiei privilegiate pe care o avem în actul de guvernare împreună cu partenerii de la UNPR", a precizat Boc.

El a mai spus că acest protocol cu UNPR este de susţinere reciprocă la alegerile locale.

sursa: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102