REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

30% dintre firmele de româneşti de transport de marfă nu vor supravieţui crizei coronavirus

30% dintre firmele de româneşti de transport de marfă nu vor supravieţui crizei coronavirus

Replica API 29 aprilie 2020 | 00:06 1816

Aproximativ 30% dintre firmele româneşti de transport rutier internaţional de marfă în Uniunea Europeană nu vor putea supravieţui crizei coronavirus iar, din cele rămase, 50% vor părăsi România în următoarele 18 luni din cauza prevederilor Pachetului Mobilitate 1, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

"UNTRR este revoltată de faptul că Pachetul Mobilitate 1 avansează accelerat urmând procesul legislativ de adoptare la nivel european, sub presiunea politică a Statelor Vestice ale Alianţei Rutiere, în ciuda crizei fără precedent cu care se confruntă transporturile rutiere din UE în plină pandemie COVID-19. Deşi recunoaştem necesitatea modernizării şi aplicării armonizate a normelor sociale în domeniul transportului rutier din Uniunea Europeană (UE), am dori să semnalăm faptul că actualul acord privind Pachetul Mobilitate 1, finalizat de Preşedinţia finlandeză în timpul negocierilor din trialogul cu Parlamentul European (PE) şi Comisia Europeana (CE) la 11 decembrie 2019, contrazice obiectivul urmărit de CE în 2017 - "de a ajuta sectorul să rămână competitiv într-o tranziţie sociala corecta către energie curată şi digitalizare", precizează transportatorii într-un comunicat, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, Pachetul Mobilitate 1 ar putea fi benefic pentru sectorul transporturilor rutiere europene numai dacă s-ar limita cu adevărat la aspecte sociale şi nu ar interfera cu aspecte de piaţă - ceea ce setează "un precedent periculos şi ipocrit în UE", faţă de principiile generale enunţate.

În contextul în care sectorul transporturilor rutiere este puternic pertubat de criza COVID-19, adoptarea Pachetului Mobilitate va avea efecte dramatice asupra majorităţii companiilor româneşti care operează transporturi rutiere internaţionale în UE, precizează UNTRR.

"Pe baza sondajelor şi consultărilor realizate de UNTRR în ultima perioadă, estimăm că vom pierde 30% din operatorii de transport români care nu vor putea supravieţui crizei coronavirus, iar jumătate din firmele rămase care operează transport rutier internaţional vor părăsi România înainte de 18 luni, termenul de intrare în vigoare al prevederilor Pachetului Mobilitate 1. Adoptarea Pachetului Mobilitate 1 în forma actuală aprobată deja de Consiliul UE, afectează profund companiile de transport rutier din România, distorsionând piaţa europeană de transport rutier în mod real şi ignorând aspectele de mediu, toate

acestea cu o seninătate absolută - deghizate sub abordarea socială. Considerăm revoltătoare afirmaţia şi unul dintre raportorii TRAN pentru Pachetul Mobilitate 1, care consideră că actuala criză COVID-19 este "un motiv în plus pentru a accelera procesul adoptării Pachetului Mobilitate 1, decât un motiv pentru a-l opri", arată comunicatul transportatorilor .

Comitetul de Transport şi Turism al Parlamentului European (TRAN) a avut o reuniune extraordinară pe 28 aprilie 2020, în care au fost prezentate şi dezbătute recomandările raportorilor TRAN pentru a doua lectură a celor 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1: lege specială privind detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier, revizuirea regulilor privind timpii de conducere şi de odihnă şi tahograf inteligent, modificarea regulilor de acces la piaţa şi la profesie.

Potrivit UNTRR, raportorii TRAN au recomandat aprobarea Pachetului Mobilitate 1 în a 2-a lectură fără amendamente.

"Eurodeputaţii din România, Polonia, Bulgaria şi Malta s-au exprimat împotriva Pachetului Mobilitate 1, spunând ca afectează piaţa internă şi libera circulaţie a serviciilor, Pactul ecologic, iar consumatorii din UE vor avea cel mai mult de suferit. Preşedinta TRAN, Karima Delli, a precizat ca ar trebui evitată depunerea a mii de amendamente, ca data trecută, iar ca ecologistă, consideră că întoarcerea camioanelor e considerată greşit ca fiind o măsură anti-ecologică", se precizează în comunicat.

Termenul de depunere a amendamentelor este 12 mai 2020, ora 12:00, urmând ca votul TRAN privind Pachetul Mobilitate 1 să aibă loc la sfârşitul lunii iunie 2020, iar votul în plenul Parlamentului European în luna iulie 2020.

"Dacă în general prevederile sociale pot fi acceptate, nu pot fi acceptate prevederi care distorsionează piaţa de transport rutier. Eurodeputaţii care sunt în favoarea Pachetului Mobilitate 1 spun că nu vor exista efecte asupra mediului, pentru că înţeleg că din cele 60.000 de camioane româneşti aflate astăzi în UE, vor mai rămâne să opereze doar 10.000. Prin această reglementare, aparatul legislativ de la Bruxelles dă dovadă de o ipocrizie fără margini", mai spun reprezentanţii UNTRR.

Potrivit sursei citate, amendamentele depuse de eurodeputaţii ţarilor afectate de Pachetul Mobilitate 1 au şanse minime de trecere, în condiţiile în care preşedintele TRAN are drept de a nu accepta amendamentele spre dezbatere şi vot.

"Singura şansă de eliminare a prevederilor care conduc la distorsiunea pieţei ar fi la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (cu amendamentul că justiţia poate fi selectivă !? - având în vedere că CJUE a stabilit ca în sectorul transporturilor rutiere, conducătorii auto nu pot efectua la bordul vehiculului lor perioada de repaus săptămânal normală la care au dreptul, deşi regulamentul 561/2006 nu a fost încă modificat)", au mai transmis reprezentanţii UNTRR.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si noi de unde mai luam spaga o sa murim si noi de foame
0
0
Transportatorii se incapataneaza sa creada povestile oficiale. Neoficial situatia este asa grava ca exista temeri intemeiate sa se comunice adevarul. Observati ca se opresc 80 la suta dintre tiruri. Nu se mai tine cont de cerere si oferta. De ce?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218