Unul dintre cei mai mari proprietari străini de terenuri din România vrea să producă combustibil „verde“ în Constanța
Unul dintre cei mai mari proprietari străini de terenuri din România vrea să producă combustibil „verde“ în Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO companie deținută de danezul Erik Jantzen, unul dintre cei mai mari proprietari străini de terenuri în România, a anunțat că vrea să producă în Constanța combustibili ”curați”, prin dezvoltarea de proiecte din categoria Power-to-X. Danezul a vândut recent companiei OMV Petrom mai multe proiecte de parcuri fotovoltaice care urmează să fie construite în Teleorman.
Compania daneză de dezvoltare de active de producție și stocare de energie regenerabilă Jantzen Renewables vrea să producă combustibili „curați” pe bază de regenerabile, cum ar fi hidrogenul verde, în județul Constanța, a anunțat noul CEO al companiei, Răzvan Popa.
„Power-to-X este una dintre tehnologiile mature care ar putea cunoaște o dezvoltare semnificativă în România, mai ales dacă produsul final este un combustibil cu emisii reduse precum metanolul. Grupul nostru deține circa 4.000 de hectare de terenuri în Constanța, care ar fi potrivite pentru un proiect Power-to-X. În prezent, urmărim îndeaproape evoluția cadrului legal, care deocamdată nu permite dezvoltarea de infrastructură de hidrogen. Odată ce legislația va fi modificată corespunzător, vom face demersuri de demarare a dezvoltării proiectului. Legislația trebuie să reglementeze toate aspectele sectorului, inclusiv transportul hidrogenului. Este esențial pentru eficiența investițiilor în hidrogen și pentru atingerea obiectivelor UE în domeniu”, a spus Popa, citat de Profit. Power-to-X, cunoscut și sub denumirea de PtX, se referă la tehnologiile care convertesc electricitatea în alte forme de energie sau purtători de energie.
Jantzen Renewables are în prezent în România proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei de peste 1.000 MW, în diverse stadii de dezvoltare. Înființată în 2020, Jantzen Renewables provine din Jantzen Development A/S, companie daneză deținută de Erik Jantzen, care a pornit de la creșterea porcilor pentru a ajunge dezvoltator de proiecte de energie verde.
De la un mic crescător de porci din Danemarca, la unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Europa de Est
Jantzen este un fost mic fermier din Danemarca care a ajuns, de la cele 14 de hectare pe care le lucra în 1985 în țara natală, la peste 30.000 de hectare deținute acum în România. Danezul a început în anii 2000 o expansiune internațională incredibilă.
În 2001 devenea cel mai mare proprietar de terenuri din Slovacia, cu peste 11.000 de hectare în proprietate și o treime din întreaga industrie națională a cărnii de porc, pentru ca în 2005 să intre și pe piața din România, unde începea în forță, prin achiziționarea a peste 17.000 de hectare pentru început, prin JD Agro Cocora.
Ulterior, danezul ajunge să fie implicat direct în mai bine de 20 de firme din România, din care o parte în județul Constanța, prin intermediul cărora a ajuns unul dintre cei mai mari proprietari străini de terenuri din țara noastră și din întreaga Europă de Est.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News