rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nenorocire

Unul dintre românii dispăruţi în Adriatica a fost găsit mort

Sursa foto: Ansa

Unul dintre cei doi români daţi dispăruţi pe 2 aprilie, în urma scufundării unui pescador în Marea Adriatică, a fost găsit mort. Tragedia s-a produs la sfârşitul săptămânii la două mile în larg, în estul Italiei. Un marinar italian de 25 de ani şi unul român, de 19 ani, şi-au pierdut atunci viaţa, din cauza hipotermiei, iar alţi doi români, în vârstă de 35, respectiv 39 de ani, au fost daţi dispăruţi. În cursul zilei de vineri trupul unuia dintre ei a fost găsit, a anunţat România TV, citând presa din Italia. Autorităţile italiene nu au reuşit să stabilească dacă este vorba despre bărbatul de 35 de ani sau de cel de 39 de ani. Reamintim că pescadorul italian Sparviero, cu lungimea de 16 metri şi gabaritul de 16 tone, s-a scufundat în Marea Adriatică, în largul portului Civitanova Marche. Echipajul pescadorului era compus din 6 persoane. Doi marinari, un român (Viorel George Toma, de 19 ani) şi un italian, au fost găsiţi morţi în urma naufragiului. Alţi doi români, Costel M., de 35 de ani, şi Vasile S., de 39 de ani, au fost daţi dispăruţi la momentul producerii tragediei.

sâmbătă, 11 aprilie 2015119
Comentarii
mai mult...Replica
19 mar 00:00ReplicaEl este INDIVIDUL care se ASCUNDEA în Mamaia, să scape de pușcărie! A condus fără permis, a lovit un om şi a fugit!

Robert Daniel B. a fost depistat în stațiunea Mamaia, la data de 15 martie. Acesta se sustrăgea executării pedepsei...548

19 mar 00:00ReplicaCUM şi-a PIERDUT o constănţeancă MINŢILE şi a VRUT să-şi OMOARE COPILUL cu XANAX328
19 mar 00:00ReplicaDe ce sunt mutaţi elevii din Siminoc la şcoala din Murfatlar? Pentru că statul se gândeşte în primul rând la costuri!158
19 mar 00:00ReplicaLegea Bugetului pe anul 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce bani ajung la Constanţa

Legea Bugetului pe anul 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 15 martie. Potrivit documentului, la...137

19 mar 00:00ReplicaÎNCĂ un SCANDAL la HÂRŞOVA! Un bărbat, SNOPIT în BĂTAIE!156
19 mar 00:00ReplicaÎncă un contract pentru fostul patron al unei televiziuni din Constanţa337
19 mar 00:00ReplicaSimularea la BAC se lasă cu foi goale sau foi cu revendicări. Află ce nemulțumiri a scris pe foaia de examen președintele CJE, Tasnim Chazli

Liceenii au recurs la formă de protest în cadrul simulărilor la Bacalaureat, întrucât structura acestora s-a...127

19 mar 00:00ReplicaSPIT Constanţa eliberează PERMISELE DE ACCES în Zona Peninsulară134
19 mar 00:00ReplicaÎncepe reabilitarea Secţiei de Copii a Sanatoriului Techirghiol100
19 mar 00:00ReplicaRecalcularea pensiilor pentru cei afectaţi de modificările legislative, în analiza Caselor Judeţene de Pensii

La această dată, Casele Județene de Pensii nu au primit nimic oficial privind punerea în plată a pensiilor a căror...132

19 mar 00:46ReplicaDezvoltatorul cartierului Boreal construiește un nou ansamblu rezidențial în zonă462
19 mar 01:19ReplicaNicușor Constantinescu NU iese din închisoare!501
Vremea
14°9.8° - 14° luni, 18 martie 2019
cer seninUmiditate: 0%
Vânt: 8.9 m/s din SSE
Presiune: 1015.23 milibari

Loto
6/491421363940
5/4031618232737
joker491012147
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 mar 00:00SportFC Voluntari - FC Botoşani: 2-1

Remiza cu FCSB şi victoria de la Iaşi le-au dat încredere celor de la FC Voluntari, care au urcat pe locul 12, de...95

19 mar 00:00SportFABULOS! Cristina Neagu a intrat în istorie: a fost desemnată pentru a patra oară cea mai bună jucătoare a lumii

Cristina Neagu (30 de ani) a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în anul 2018, anunță site-ul...86

19 mar 00:00SportBianca Andreescu: povestea noii senzații din tenis. Mama ei a încercat o afacere cu transporturi, dar a vândut tot după 2 ani. Micul secret pe care îl miroase din borcan

Bianca Andreescu, 18 ani și campioană la Indian Wells, are în spate un istoric de performanțe la junioare. Dar și...96

19 mar 00:00SportSimona Halep a coborât pe locul al treilea în clasamentul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a coborât o poziţie, de pe doi pe trei, în clasamentul celor mai bune...92

Local
19 mar 01:08LocalDacă vedeți această tânără, SUNAȚI URGENT la Poliție

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia Adinei Ionela Corlățeanu, în vârstă de 18 ani, din...2453

19 mar 01:09LocalAtenție, șoferi! Drumul Tulcea – Ovidiu va fi împânzit de Poliție!

Atenție, șoferi! În ziua de marți, 19 martie a.c, Poliţia Rutieră Tulcea și Poliția Rutieră Constanța...3834

19 mar 01:20LocalAccident rutier în Mamaia: un pieton a fost accidentat GRAV! VIDEO

Cadrele medicale ale SAJ au fost solicitate să intervină, luni, 18 martie, în stațiunea Mamaia, acolo unde, în zona...4597

19 mar 01:34LocalȘoferii s-au întrecut în alcoolemii, în weekend, în Constanța!

Polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia, la data de 17 martie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de...277

19 mar 01:33LocalFemeie AGRESATĂ de concubin, în Constanța!

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție, la data de 16 martie a.c., au fost sesizați de către o femeie, în...478

19 mar 00:50LocalFURTURI din MAȘINI, în Mangalia: autorul a fost PRINS!

În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Biroului de...2608

19 mar 01:28LocalAMENZI DE SUTE DE MII DE LEI, date de Poliția Locală, într-o săptămână!

În perioada 11.03.2019-17.03.2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au...481

19 mar 01:32LocalÎncă un trofeu în colecția Trupei „Fresh” de la Centrul „Delfinul”

Micuții dansatori de la Centrul de plasament „Delfinul” din Agigea câștigă, de pe peste doi ani, premiu după...162

19 mar 01:30LocalUtilaj forestier FURAT, descoperit în Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - P.T.F. Negru Vodă au descoperit şi indisponibilizat un...617

19 mar 00:58LocalRAZII în Constanța: pasagerii de pe bancheta din spate, FĂRĂ centură, AMENDAȚI!

În conformitate cu Calendarul de Activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Europene (T.I.S.P.O.L.), în perioada 11-17...20024

Politică
19 mar 02:02PoliticăA fost lansată spre consultarea publicului strategia Energetică a României: iată care sunt intenţiile legate de Reactoarele 3 şi 4

Ministerul Energiei, în calitate de elaborator, anunţă publicul interesat asupra elaborării proiectului...392

19 mar 01:39PoliticăLiviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei lui Florin Iordache

Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile de şef al Camerei, pentru perioada 16 - 24 martie, lui Florin Iordache,...179

19 mar 01:38PoliticăVIDEO. Lucrări de reabilitare a trotuarelor de pe bulevardul Tomis

Primăria Municipiului Constanța, prin S.C.Confort Urban, a reluat lucrările de reabilitare a trotuarelor de pe...302

19 mar 01:37PoliticăAugustin Lazăr anunţă că îşi depune candidatura pentru încă un mandat la şefia Parchetului General

Augustin Lazăr a anunţat luni că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al Parchetului...177

19 mar 01:36PoliticăRădulescu: Dragnea suferă de o dublă hernie de disc; activităţile de partid nu se amână

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat luni că liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, suferă de o dublă...222

19 mar 00:52PoliticăAviz de la primărie pentru modificarea unui bloc de pe strada Unirii, pentru Sunrise Tours SRL

SC Sunrise Tours SRL continuă investițiile în Constanța. Societatea a obținut autorizația de construire pentru...209

19 mar 01:08PoliticăCampania Curăţăm Constanţa Noastră continuă!

Peste șaizeci de unități de învățământ din oraș și zeci de asociații de proprietari se alătură campaniei...186

19 mar 01:35PoliticăŞerban Nicolae spune că Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor ar trebui să facă şi investigaţii la bănci

Liderul grupului senatorial PSD, Şerban Nicolae, a afirmat luni că analizează posibilitatea modificării Legii pentru...163

19 mar 01:27PoliticăFostul deputat Cristian Rizea, condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi...432

19 mar 01:59PoliticăRareș Bogdan și-a luat rămas bun de la Realitatea Tv după 7 ani! Ce mesaj le-a transmis fanilor

Rareş Bogdan a părăsit Realitatea TV, unde a lucrat timp de aproape 7 ani, alegând să intre în politică, după...429

Monden
19 mar 18:27MondenTot ce trebuie să ştii despre Premiile Gopo 2019

Marţi, 19 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, va avea loc cea de-a 13-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, cel...86

19 mar 00:00MondenUn an de la moartea lui Andrei Gheorghe. Tatăl perfect pentru patru copii

La 19 martie se împlinește un an de când cunoscutul realizator de radio și de televiziune, Andrei Gheorghe, a spus...93

19 mar 00:00MondenVocea României 2019. Încep preselecțiile pentru noul sezon

Încep preselecțiile de la Vocea României, iar jurații sunt foarte curioși de ce talente vor avea parte anul acesta....85

19 mar 00:00MondenNoi acuzații pentru R Kelly: „A făcut sex cu mama lui Aaliyah“ Dezvăluirile unei foste iubite de-a artistului

Noi acuzații scandaloase îl vizează pe cântărețul R Kelly! O fostă iubită de-a artistului a dezvăluit...90

19 mar 00:00MondenHailey Baldwin a fost rugată să divorţeze de Justin Bieber, spre binele sănătăţii lui mintale

Fotomodelul american Hailey Baldwin a fost rugată să divorţeze de cântăreţul canadian Justin Bieber, spre binele...86

19 mar 00:00MondenProtest la scară largă. O mare casă de modă retrage de la vânzare ţinute inspirate de Michael Jackson

Casa de modă franceză Louis Vuitton a anunţat că va retrage de la vânzare ţinute cu imprimeuri inspirate de...85

19 mar 00:00MondenMaria Tănase, Amalia Rodrigues, Edith Piaf, o triadă de aur propusă de România la Sărbătoarea Francofoniei de la Lisabona

Marele fadist Paulo Braganca va susţine concertul "Edith.Amalia.Maria" în cadrul Sărbătorii Francofoniei care va...82

19 mar 00:00MondenRed Hot Chili Peppers a susţinut un concert la Piramidele din Giza în faţa a peste 10.000 de fani

Trupa californiană Red Hot Chili Peppers a susţinut la sfârşitul săptămânii trecute un concert la Piramidele din...83

19 mar 00:00Monden„Captain Marvel“ se menţine pe primul loc în box-office-ul nord-american

''Captain Marvel'', primul film din universul Marvel consacrat unei supereroine, se menţine pe prima poziţie a...83

19 mar 00:00MondenChitaristul Dick Dale, pionier al genului surf rock, a încetat din viaţă

Dick Dale, supranumit ''regele chitarei surf'' datorită stilului său muzical deosebit, inspirat, după spusele sale,...87

Mapamond
19 mar 00:36MapamondAtac armat în Olanda

Poliţia olandeză a făcut publică luni fotografia unui bărbat originar din Turcia pe care îl caută în cadrul...1312

19 mar 00:00MapamondPrezidenţiale în SUA în 2020: Donald Trump ironizează pe seama „IQ-ului slab“ al lui Joe Biden

Democratul Joe Biden nu este încă oficial candidat pentru prezidenţialele din 2020 în SUA, dar deja face obiectul...96

19 mar 17:40MapamondFlota Rusiei din Marea Neagră va primi 13 nave echipate cu rachete de croazieră „Kalibr“

Flota rusă din Marea Neagră urmează să fie completată cu 13 nave şi vase noi, dintre care unele vor fi echipate cu...83

19 mar 00:00MapamondTurcia: Închisoare pe viaţă pentru 15 persoane, inclusiv şefi din poliţie, implicate într-un scandal de corupţie

Un tribunal turc a condamnat luni la închisoare pe viaţă 15 persoane, printre care cel puţin patru foşti şefi din...89

19 mar 00:00MapamondFranţa: Emmanuel Macron are în vedere interzicerea completă a manifestaţiilor pe Champs Elysees

Preşedintele francez Emmanuel Macron are în vedere interzicerea completă a manifestaţiilor pe Champs Elysees, după...90

19 mar 00:00MapamondSeulul vizează lansarea în acest an de discuţii cu Phenianul în vederea implementării acordului militar încheiat anul trecut

Ministerul Apărării sud-coreean a anunţat luni că va face demersuri pentru lansarea în acest an de discuţii în...96

19 mar 00:00MapamondAutorul atacurilor din Noua Zeelandă intenţionează să se apere singur

Extremistul australian Brenton Tarrant, inculpat pentru atacurile comise vineri la două moschei din oraşul...86

19 mar 00:00MapamondGuvernul Noii Zeelande şi-a exprimat acordul de principiu pentru înăsprirea legislaţiei asupra armelor

Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a anunţat luni că executivul său şi-a dat acordul de principiu pentru...86

19 mar 00:00MapamondVladimir Putin vizitează Crimeea, la 5 ani de la anexare

Preşedintele rus Vladimir Putin se va afla luni în Crimeea pentru a participa la marcarea 5 ani de la anexarea acestei...91

19 mar 00:00MapamondSlovacia: Zuzana Caputova a câştigat primul tur al prezidenţialelor, cu 40,6% din voturi

Avocata Zuzana Caputova s-a plasat pe prima poziţie în primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate...89

Sănătate
19 mar 01:31SănătateProgram preventiv pentru depistarea bolilor prostatei, la Hârșova

Spitalul Orășenesc Hârșova desfășoară un program preventiv pentru locuitorii orașului și ai localităților...189

14 mar 00:00SănătateLecție de prim ajutor oftalmologic susținută de medicii de la Mrini Eye Hospital elevilor Liceului Internațional de Informatică

Mrini Eye Hospital a desfășurat miercuri, 13 martie a.c., prima acțiune în domeniul învățământului medical de...452

11 mar 00:37SănătateSemnal de alarmă: numărul MAMELOR MINORE, în creștere la Constanța!

La școală se fac ore de educație sexuală, iar internetul este plin de articole cu sfaturi pentru părinți referitor...1173

11 mar 01:17SănătateRUJEOLA – peste 100 de cazuri raportate în ultima săptămână!

Noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate, în perioada 4 – 8 martie a.c., în țara noastră, potrivit evidenței...510

9 mar 00:07SănătateAmbasada SUA investește 320.000 de dolari în reabilitarea Maternității din Medgidia

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București va investi 320.000 de dolari în reabilitarea blocului...650

7 mar 09:22SănătateConcurs pentru funcția de medic șef Clinica TBC Osteoarticular Agigea

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța scoate la concurs postul de medic șef...749

4 mar 02:18SănătateLegea salarizării discriminează o parte din salariaţii din sistemul sanitar

O radiografie a efectelor produse de Legea Salarizării, în special în sănătate și asistență socială, arată...1511

4 mar 02:20SănătateEPIDEMIE DE GRIPĂ. Creștere îngrijorătoare a deceselor! Ultima victimă din Constanța: o femeie de 39 de ani

Numărul deceselor în cazul cărora specialiștii au confirmat virusul gripal a ajuns la 159, potrivit ultimei...1047

27 feb 01:54SănătateInfecţiile respiratorii acute, gripa şi infecţiile respiratorii acute severe în scădere

Analiza datelor privind evoluţia infecţiilor respiratorii acute, gripei şi infecţiilor respiratorii acute severe...814

27 feb 01:54SănătateVezi Raportul DSP privind decesele la Constanţa din cauza gripei

...841